Cum te pregăteşti pentru divorţ

1 81096 original jpg jpeg

Deşi, de cele mai multe ori, într-un proces de separare, emoţiile celor doi soţi sunt cele care pot ajunge să joace rolul principal, specialiştii spun că este indicat ca protagoniştii să ţină cont, însă, de aspectele raţionale. Ovidiu Şerban, Managing Associate la Zamfirescu Racoţi & Partners, te învaţă ce presupune un divorţ şi cum trebuie să te pregăteşti pentru acest pas. 

Discutaţi

Discută cu partenerul de viaţă şi încearcă, pe cât posibil, să găseşti soluţii pentru a repara relaţia ce a ajuns să fie disfuncţională. La capitolul discuţii pot intra inclusiv cele cu un psiholog sau chiar şi cu un avocat, care să îţi explice care sunt paşii pe care îi presupune procedura juridică de divorţ. Experienţa ne învaţă că sunt foarte puţine cazurile în care relaţia a ajuns să se destrame doar din vina unuia dintre parteneri, deci este cazul unei abordări mature şi unor concesii reciproce care pot să ducă la împăcarea părţilor, iar nu doar plasarea culpei exclusiv în sarcina celuilalt.

Clarificaţi tot ce presupune separarea

Dacă împăcarea nu mai este posibilă, încearcă să clarifici cu partenerul de viaţă cât mai multe dintre aspectele pe care le implică desfacerea căsătoriei: nume – dacă îl păstrezi sau nu; unde anume va fi locuinţa minorului, dacă există şi minori; care va fi cuantumul pensiei de întreţinere; cum va arăta programul de legături personale cu copilul al părintelui care nu va locui cu minorul; cum vor fi partajate bunurile comune rezultate din căsătorie, dacă există.

De ce să faci asta ? Pentru că este mult mai rapid, mai ieftin şi mai puţin vătămător pentru ambele părţi să se ajungă la o înţelegere care să evite intervenţia instanţei de judecată. Chiar dacă înţelegerea nu cuprinde absolut toate problemele aflate în discuţie, trataţi-o ca pe un început, pentru ca ulterior, în instanţă, să rămână mai puţine chestiuni de tranşat cu consecinţa unui proces mai puţin invaziv, mai rapid şi chiar mai ieftin.

Găsiţi un mediator

Apelaţi la un mediator, care poate fi un notar, un avocat sau chiar un prieten de familie, care ar putea vedea altfel punctele asupra cărora nu ajungeţi la un acord şi care să vă ajute să ajungeţi la un compromis asupra aspectelor în dispută. Totul în ideea în care o înţelegere a soţilor poate reduce foarte mult durata divorţului şi costurile lui, materiale sau morale. Recomandarea ar fi ca persoana aleasă drept „mediator” să fie total neutră şi ambele părţi să aibă încredere în „judecata” sa.

Adresaţi-vă instanţei

Dacă vă aflaţi în situaţia în care nu a mers nimic şi nu aţi ajuns la o înţelegere, trebuie să vă adresaţi instanţei civile. În acest caz, primul pas şi cel mai indicat este să apelaţi la serviciile unui avocat specializat în litigii de familie. Acesta vă va îndruma cum să pregătiţi documentele, va identifica probele, vă va ajuta să găsiţi martorii, apropiaţii care pot depune mărturie. De asemenea, soţul care urmează să părăsească domiciliul fostei familii trebuie să identifice o locuinţă, fie ea şi temporară. Este extrem de rară şi de nerecomandat situaţia în care foştii soţi să locuiască în aceeaşi casă până la soluţionarea procesului de divorţ şi cu atât mai puţin după pronunţarea hotărârii, deşi am văzut şi astfel de cazuri. De asemenea, cuplul trebuie să administreze banii şi să se pregătească pentru plăţile ce vor urma - taxe de timbru, onorariul avocaţilor sau al experţilor.

Avocatul trebuie să ştie toate detaliile

Trebuie să te asiguri că i-ai spus avocatului toate detaliile, chiar şi cele foarte delicate, chiar intime, încă de la bun început. Pentru că, la un moment dat în cursul procesului, ele pot fi aduse în discuţie de către fostul partener şi se pot întoarce împotriva ta. De pildă, într-un proces de divorţ, poate fi importantă inclusiv informaţia că ai consumat, într-o seară, mai mult alcool şi te-ai urcat apoi la volan. Pot fi relevante inclusiv aspecte care ţin de concepţia despre viaţă în general, despre partenerul de viaţă cu care acum te afli în conflict sau întâmplări care s-au derulat în urmă cu mai mulţi ani, cărora poate nu le-ai acordat importanţă la momentul respectiv.

osclick JPG jpeg

Ovidiu Şerban, Managing Associate la Zamfirescu Racoţi & Partners



Recente

shutterstock 2540935621 jpg
shutterstock 2314840357 jpg
Asa faci fata in cuplu la stresul de sarbatori  Sursa foto shutterstock 2057342009 jpg
shutterstock 1810976710 jpg
shutterstock 1192237204 jpg
shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg
Obiceiuri zilnice pentru reaprinderea pasiunii in cuplu  Sursa foto shutterstock 2531030015 jpg
Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg