Îl iubeşti, dar e căsătorit...

1 79761 original jpg jpeg

Când eşti lovită de săgeata lui Cupidon, nu mai ţii cont de principii, de vârstă sau de starea civilă a celuilalt. Prin urmare, ce te faci dacă bărbatul pe care îl iubeşti este însurat?

L-ai văzut şi inima ţi-a tresărit. Ai ajuns să-l cunoşti mai bine şi ţi-ai dat seama că are toate calităţile pe care le visai la un bărbat. Are însă un singur defect: e căsătorit. Totuşi, îţi vine greu să-l ţii la distanţă, să nu-i mai vezi zâmbetul, să nu mai schimbaţi cuvinte amabile care ascund sâmburele pasiunii. Ţi-ar fi, poate, mai uşor să-l dai uitării, dacă el nu ar răspunde privirii tale îndrăgostite cu aceeaşi intensitate.

În lumea promisiunilor

Este atent, tandru, generos şi te face să te simţi cea mai importantă femeie din lume. Îţi povesteşte cu lux de amănunt despre viaţa lui, despre soţia care îi caută nod în papură, despre faptul că stă cu ea doar din milă sau pentru că au copii. Îţi promite că va divorţa. Eşti în culmea fericirii atunci când el este cu tine, dar te chinuie gândul că nu-l ai alături în momentele importante din viaţă. Faptul că are sau ar fi dispus să aibă o relaţie extraconjugală te face să-ţi pui o mulţime de întrebări. Totuşi, te consolezi cu gândul că te iubeşte (sau cel puţin, aşa susţine) şi că, de îndată ce va fi liber, aşa cum a promis, îl vei avea doar pentru tine.

Într-o relaţie, dar singură

Realitatea e însă alta: rareori bărbaţii însuraţi îşi părăsesc soţiile pentru o altă femeie, deoarece consoartele lor le oferă siguranţa unui cămin şi o familie. De cele mai multe ori, relaţia cu un bărbat căsătorit rămâne la stadiul de aventură. Niciodată nu vei fi pe primul plan. Vei avea impresia că eşti într-o relaţie, dar în realitate vei fi singură. Dacă crezi că poţi trece cu vederea peste faptul că el are o familie, s-ar putea să te înşeli. Într-o bună zi, vei dori şi tu să te aşezi la casa ta - şi nu vei reuşi să faci asta când partenerul tău are de fapt alte obligaţii şi priorităţi.

De unde atracţia pentru bărbatul alteia?

În goana pentru stabilitate şi siguranţă, nimic nu este mai atractiv pentru o femeie decât un bărbat căsătorit, sigur pe el, misterios şi, cumva, intangibil, la fel ca fructul oprit. Mai e şi sentimentul că, în competiţia cu alte femei, ar putea ieşi învingătoare. Asta o face să se simtă importantă, îi întăreşte încrederea în forţele proprii. Mai sunt şi cazurile în care unele femei merg pe principiul că,  dacă el a mai fost căsătorit o dată, sigur ar putea să o facă şi a doua oară, deoarece nu se teme de un eventual mariaj.

De ce înşală bărbaţii

De cele mai multe ori, reprezentanţii sexului puternic înşală pentru că se simt neglijaţi sau insuficient apreciaţi. Nici un bărbat nu va agrea o femeie indiferentă. Dacă simte că nu i se acordă atenţie, un bărbat va căuta alinare în altă parte. O relaţie de cuplu lipsită de romantism şi de consideraţie reciprocă, transformarea sexului în rutină sunt tot atâtea cauze care îi determină pe domni să se uite la alte doamne. Şi nesiguranţa îi aruncă pe bărbaţi în braţele sexului frumos: vor să-şi demonstreze că încă mai sunt arătoşi şi că nu şi-au pierdut atuurile de cuceritor.

Scapă din acest cerc vicios!

Gândeşte-te bine dacă îţi doreşti această relaţie, deoarece rişti să rămâi cu un gust amar şi cu inima frântă. Dă-i de înţeles iubituluiu tău că nu puteţi fi împreună atâta timp cât el nu-şi face ordine în viaţă. Ideal ar fi să-i spui asta de la început. Nu te mai mulţumi cu jumătăţile de măsură şi nu accepta bărbaţii care cer mai mult decât oferă. Vei trece peste toate şi vei iubi din nou, chiar dacă pe moment nu mai crezi că e posibil.



Recente

1747034104 1kAz jpg
shutterstock 1656432553 jpg
shutterstock 1091333234 jpg
shutterstock 2515677937 jpg
3 erori pe cre cei din generatia Z le fac in relatii  Sursa foto shutterstock 1907207929 jpg
shutterstock 323678261 jpg
Trasatura esentiala barbatilor pentru salvarea casniciei  Sursa foto Pixabay love 6956382 1280 jpg
miri  sursa foto   Shutterstock jpg
Mituri despre sexualitatea masculina  Sursa foto shutterstock 220276063 jpg
cadouri 2200860707 jpg
5 compromisuri de neacceptat in cuplu  Sursa foto shutterstock 1433999141 jpg
Cum sa atrago dragostea in viata ta  Sursa foto shutterstock 2151109159 jpg
Secretele relatiilor implinite  Sursa foto shutterstock 2478331055 jpg
shutterstock 2167684331 jpg
cuplu  sursa foto   Shutterstock jpg
familie  foto   Shutterstock jpg
Mituri despre dragoste care pot distruge casnicii  Sursa foto shutterstock 2416784169 jpg
5 calitati apreciate de femei la sotii lor  Sursa foto shutterstock 1838823604 jpg
shutterstock 2540935621 jpg
shutterstock 2314840357 jpg