Nu-i spune niciodată asta! 5 fraze cu care îţi împingi soţul în braţele altei femei

1 fraze pe care sa nu i le spui jpg jpeg

Într-o relaţie de lungă durată, în mod inevitabil, apar conflicte, discuţii, adesea rutina. Însă, dacă sentimentele încă există, la fel şi respectul reciproc, căsnicia poate fi readusă pe drumul cel bun. Este ştiut faptul că femeile sunt cele care, de cele mai multe ori, aruncă cu vorbe, iar în subconştientul lor, bărbaţii sunt afectaţi.

Concret, îţi vei împinge soţul sau partenerul de viaţă în braţele altei femei atunci când îi vei rosti astfel de expresii, notează site-ul relatii.net.

1. “Împachetează-ţi lucrurile!” Femeile sunt foarte emoţionale şi în certuri aleg cele mai neplăcute fraze care pot răni bărbatul. Atunci când îţi ameninţi bărbatul în mod regulat cu astfel de cuvinte, cel mai probabil că prima noapte el o va petrece la un prieten, a doua în garaj, iar a treia s-ar putea să-şi găsească o însoţitoare.

De ce înşeală bărbaţii? 4 lucruri care îl deranjează la tine, dar nu ţi le spune

Ţine minte: cuvintele noastre se materializează. Şi dacă îţi vei sfătui bărbatul cu orice ocazie să-şi găsească una mai bună, atunci poţi planta o sămânţă de îndoială în mintea lui. Poate că într-adevăr ar trebui să-şi găsească o femeie mai bună?

De multe ori soţiile suspicioase pun la îndoială cuvintele bărbatului lor. Din anumite motive, le este greu să creadă că el chiar a stat blocat în trafic două ore. Iar fiecare întârziere şi apel pierdut nu vor trece fără reproşuri. Femeia ar trebui să se gândească de ce în relaţie înfloreşte neîncrederea. Partenerul de viaţă este prost ales sau este îndoiala ei de sine? Fiind sincer, bărbatul s-ar putea să se supere şi chiar să înceapă o aventură dacă tot îl învinuieşti în mod constant?

Gata, nu mai e un secret! Câţi bani câştigă Bianca Drăguşanu din postările de pe Instagram

Cu o astfel de frază, femeile se umilesc, în primul rând pe sine. Se dovedeşte că şi-a găsit cel mai prost partener de viaţă. Dar, după cum se spune: ”Există un cumpărător pentru fiecare produs.” Poţi umili demnitatea soţului cât doreşti, dar întotdeauna se va găsi o femeie care îi va crea confort emoţional. Umilind bărbatul, cu siguranţă pictezi o perspectivă tristă pentru relaţia voastră.



Recente

cadouri 2200860707 jpg
5 compromisuri de neacceptat in cuplu  Sursa foto shutterstock 1433999141 jpg
Cum sa atrago dragostea in viata ta  Sursa foto shutterstock 2151109159 jpg
Secretele relatiilor implinite  Sursa foto shutterstock 2478331055 jpg
shutterstock 2167684331 jpg
cuplu  sursa foto   Shutterstock jpg
familie  foto   Shutterstock jpg
Mituri despre dragoste care pot distruge casnicii  Sursa foto shutterstock 2416784169 jpg
5 calitati apreciate de femei la sotii lor  Sursa foto shutterstock 1838823604 jpg
shutterstock 2540935621 jpg
shutterstock 2314840357 jpg
Asa faci fata in cuplu la stresul de sarbatori  Sursa foto shutterstock 2057342009 jpg
shutterstock 1810976710 jpg
shutterstock 1192237204 jpg
shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg
Obiceiuri zilnice pentru reaprinderea pasiunii in cuplu  Sursa foto shutterstock 2531030015 jpg
Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg