Şi cearta e bună la ceva!

1 76616 original jpg jpeg

Certurile sunt inevitabile în familie: ba cu partenerul, ba cu mama, ba cu soacra, ba cu ăia micii... Iar schimburile acide de replici nu pot fi evitate nici la locul de muncă. Dacă simţi că sfada te seacă la inimă, află că şi conflictele au avantajele lor. 

Gâlceava maturizează cuplurile

Neînţelegerile din familie care se repetă – nimic mai agasant. Iar când gâlceava are loc între parteneri, mai ales între cei tineri, creşte pericolul ca asta să ducă la destrămarea cuplului. În ciuda acestor riscuri, psihologii susţin că, dacă partenerii trag învăţăminte folositoare din conflictele lor, acestea au şi un rol pozitiv. În primul rând, părţile învaţă să empatizeze, să se pună şi în pielea celuilalt. În al doilea rând, chiar dacă nu ajung la un punct comun, iubiţii se pot totuşi accepta aşa cum sunt. Iar asta înseamnă maturitate.

Prilej de autocunoaştere

Chiar şi discuţiile aprinse cu soacra, să zicem, sau cu noua colegă de la muncă sunt utile: te ajută să îţi cunoşti mai bine interlocutorul. Afli ce-i place şi ce nu, ce îl enervează şi ce îl calmează. Cearta te obligă să ţii cont de toate aceste lucruri - şi te forţează să te temperezi, dacă nu vrei ca micuţii tăi să asiste la schimburi otrăvite de replici între mami şi buni sau dacă vrei să eviţi să ţi se pună eticheta „rea de gură“, la locul de muncă. Disputa este şi un prilej de autocunoaştere, fiindcă interlocutorul tău funcţionează întotdeauna ca o oglindă. Una în care se răsfrânge personalitatea ta, cu bune şi cu rele.

Manual de negociere 

Nicio şcoală de diplomaţie nu te învaţă ceea ce poţi învăţa dintr-o ceartă: anume, să argumentezi, fără a-l jigni pe celălalt, pentru a-ţi face cunoscut punctul de vedere. Atenţie, a-l face cunoscut, nu a-l impune cu forţa! Micile discuţii în contradictoriu cu copilul sunt o excelentă şcoală a negocierii. Găsiţi împreună o cale de mijloc pentru a aplana conflictul, în favoarea ambelor părţi. Micuţul tău vrea la calculator, iar tu îţi doreşti să-şi termine temele? Negociaţi: odorul poate sta 2 ore în faţa ecranului doar după ce şi-a terminat compunerea la română.

Opusul indiferenţei 

Să nu crezi că absenţa certurilor indică armonia. Uneori, e mai bine pentru toată lumea ca nemulţumirile să fie exprimate deschis, în loc să fie reprimate, generând frustrări şi gânduri negre de răzbunare. Gâlceava este opusul indiferenţei şi, de obicei, apare în urma unei dezamăgiri sau a unei neîmpliniri. În familie, în cuplu, la serviciu, în societate, certurile permit să se spună lucrurilor pe nume şi, cu un pic de efort, să se ajungă la o soluţie acceptată de ambele părţi. Cu condiţia, desigur, ca toată lumea să-şi dorească asta.

Sursa foto: huffingtonpost.co.uk



Recente

shutterstock 323678261 jpg
Trasatura esentiala barbatilor pentru salvarea casniciei  Sursa foto Pixabay love 6956382 1280 jpg
miri  sursa foto   Shutterstock jpg
Mituri despre sexualitatea masculina  Sursa foto shutterstock 220276063 jpg
cadouri 2200860707 jpg
5 compromisuri de neacceptat in cuplu  Sursa foto shutterstock 1433999141 jpg
Cum sa atrago dragostea in viata ta  Sursa foto shutterstock 2151109159 jpg
Secretele relatiilor implinite  Sursa foto shutterstock 2478331055 jpg
shutterstock 2167684331 jpg
cuplu  sursa foto   Shutterstock jpg
familie  foto   Shutterstock jpg
Mituri despre dragoste care pot distruge casnicii  Sursa foto shutterstock 2416784169 jpg
5 calitati apreciate de femei la sotii lor  Sursa foto shutterstock 1838823604 jpg
shutterstock 2540935621 jpg
shutterstock 2314840357 jpg
Asa faci fata in cuplu la stresul de sarbatori  Sursa foto shutterstock 2057342009 jpg
shutterstock 1810976710 jpg
shutterstock 1192237204 jpg
shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg