S.O.S. conflict în doi!

1 80192 original jpg jpeg

Oricât de idealistă ai fi într-ale iubirii, nu ai cum să eviţi certurile în cuplu - care, pe lângă faptul că apar pe nepusă masă, vă strică toată dispoziţia şi vă înstrăinează unul de celălalt.

Spune-i tot ce simţi

Dacă te deranjează ceva la partenerul tău, este indicat să îi spui în faţă tot ce simţi, cu riscul de a-l supăra pe moment. Altfel, gândurile negative neexprimate se vor transforma, în timp, în mari frustrări, care îşi vor pune amprenta asupra relaţiei. Invită-l la o discuţie serioasă, în care să îi dezvălui, pe un ton cât mai potolit, lucrurile care te deranjează. Căutaţi împreună soluţii.

Ascultă-ţi partenerul

După ce te-ai destăinuit, oferă-i ocazia celui drag de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la problemele pe care le întâmpinaţi în relaţia de cuplu. Poate el are mai multe lucruri să îţi reproşeze, poate gândeşte dintr-o perspectivă diferită faţă de a ta sau poate a găsit deja câteva soluţii pentru a ieşi din criză. Ascultă-l cu atenţie, fără să îl întrerupi şi caută să îl înţelegi. Totul ţine de felul în care comunicaţi şi de dorinţa voastră de a vă rezolva împreună problemele.

Învaţă să iei o pauză

Când simţi că tensiunea devine din ce în ce mai mare, poate ar fi mai bine ca tu şi partenerul să luaţi o pauză, în care să vă puneţi gândurile în ordine. Asta nu înseamnă că trebuie să nu vă mai vorbiţi unul cu celălalt zile întregi sau să vă împachetaţi lucrurile şi să părăsiţi căminul. V-ar prinde bine chiar şi o oră de relaxare, cât să vă puneţi gândurile în ordine.

Sensibilizează-l prin gesturi

Nu e uşor să revii la sentimente mai bune după o ceartă cumplită, însă nici nu trebuie să renunţi la ani de relaţie din motive fără importanţă. Chiar dacă nu te consideri vinovată, poate ar fi mai bine să mai laşi de la tine, din când în când, şi să încerci să-l atingi pe cel drag la punctul sensibil. Un simplu gest de iubire poate dărâma până şi cel mai puternic zid! Unde mai pui că dovezile de iubire vor fi răsplătite înzecit.



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg