Simptome ale variantei Omicron pe care nu trebuie să le ignori. Primul semn de boală este surprinzător şi poate trece neobservat
În fiecare săptămână aflăm din ce în ce mai multe despre varianta Omicron, despre simptomele, transmisibilitatea şi eficacitatea vaccinurilor împotriva acesteia. Potrivit oamenilor de ştiinţă, primul simptom este unul ieşit din comun.
În prima lună a anului care va începe în curând, varianta Omicron a SARS-CoV-2 va fi motivul unui mare număr de îmbolnăviri, după cum prognozează experţii. După cum numărul cazurilor provocate de Omicron a crescut, a sporit şi înţelegerea noastră asupra acestei variante şi a simptomelor acesteia. Ştiind în ce ordine apar simptomele poate ajuta lumea să acţioneze devreme pentru a opri răspândirea bolii.
Primul simptom afectează vocea
Oamenii de ştiinţă ştiu de ceva vreme că varianta Omicron se manifestă prin iritarea gâtului. Potrivit experţilor din Africa de Sud, primul simptom al Omicron este chiar schimbarea vocii. Este recomandat ca, dacă observi aceasta, să te testezi pentru a afla dacă este vorba de boala COVID-19 sau nu. Datele introduse de bolnavii COVID-19 în aplicaţia ZOE Covid au arătat că persoanele afectate de varianta Omicron au menţionat ca prim semn vocea răguşită. În acelaşi timp, deşi are simptome mai uşoare decât varianta Delta, Omicron este mai infecţioasă. Acesta este motivul pentru care în ţările afectate s-au introdus deja restricţii.
Marea majoritate a persoanelor aflate la terapie intensivă cu COVID-19 sunt nevaccinaţi. Cu milioane de oameni încă nevaccinaţi, asta înseamnă că există încă potenţialul ca un sistem medical slăbit de celelalte 4 valuri de COVID-19 să fie copleşit.
Variantele Delta şi Omicron diferă puţin
Studiile anterioare, oricât de limitate, indică faptul că infecţiile cu varianta Omicron pot diferi foarte uşor de cazurile provocate de varianta Delta şi a altor variante anterioare care au fost îngrijorătoare în 2021.
Structura genetică a Omicron este diferită în comparaţie cu alte tulpini de COVID-19 pe care le-au văzut experţii, după cum explică epidemiologul irlandez Gwen Murphy. Testele pe Omicron au indicat că este posibil să nu provoace simptome la fel de severe ca în cazul infecţiilor Delta. În Africa de Sud, unde au fost raportate primele infecţii cu Omicron, majoritatea pacienţilor nu au necesitat spitalizare pentru a respira în timpul tratamentului.
Rapoartele anterioare au arătat că infecţiile cu Omicron tind să dea simptome ca oboseala şi durerile corporale mai mult decât dificultăţi de respiraţie sau pierderea gustului şi mirosului. Acest lucru este valabil mai ales pentru persoanele vaccinate.
Cele 9 simptome tipice COVID-19 date de tulpina Omicron
Oboseala este asociată mai des cu infecţiile cu Omicron, dar este un semn distinctiv al oricărei infecţii cu COVID-19. Mai mult, poate fi confundată cu o răceală comună sau chiar cu o simplă mahmureală. Cele mai frecvente simptome pentru infecţiile cu Omicron, sunt enumerate de Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor din SUA:
- Febră sau frisoane corporale
- Tuse
- Durere în gât
- Dificultăţi de respiraţie
- Oboseală, dureri musculare sau corporale
- Durere de cap
- Congestia sau curgerea nasului
- Greaţă ori vărsături
- Diaree
Citeşte şi:
Aceste simptome pot apărea în orice ordine în decurs de 2-14 zile după expunerea la SARS-CoV-2. Pot fi toate la fel de severe sau pot prezenta severităţi diferite în funcţie de simptom.
Cel mai bun mod de a te proteja împotriva COVID-19 rămâne vaccinarea completă. Doze suplimentare de vaccin COVID-19 oferă suficienţi anticorpi pentru a bloca chiar şi variantele Omicron, potrivit unui raport apărut în publicaţia americană „Washington Post” privind datele publicate de Pfizer şi BioNTech.