STUDIU: 3 din 4 persoane vaccinate au anticorpi împotriva formelor grave de COVID-19 chiar şi la 6 luni de la rapel

1 vaccin jpg jpeg

Veşti bune din partea cercetătorilor! În urma unui studiu amănunţit, s-a demonstrat că aproape 80% din cei vaccinaţi prezintă un nivel protectiv de anticorpi în faţa formelor grave de COVID-19, chiar şi la 6 luni după rapel. Cât de mult influenţează sexul, vârsta, istoricul COVID, dar şi prezenţa comorbidităţilor?

Specialiştii diviziei de cercetare MedLife anunţă rezultatele finale aferente celei de-a treia etape din cadrul studiului care evaluează răspunsul imun al organismului în urma vaccinării împotriva COVID-19, la 6 luni de la administrarea rapelului.

Pentru a urmări evoluţia în dinamică a titrului de anticorpi anti-S, demersul a presupus recoltarea de probe biologice în vederea detectării anticorpilor IgG anti-Spike (anti S) şi IgG anti-Nucleocaspida (anti N) la 8-15 zile, 3 luni şi respectiv, 6 luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin. Rezultatele în ceea ce priveşte titrul de anticorpi SARS-CoV-2, precum şi toate corelaţiile identificate sunt reprezentative pentru segmentul de populaţie din România care s-a vaccinat cu Pfizer BioNTech, acesta fiind singurul vaccin disponibil în România la momentul demarării studiului.

Studiul MedLife arată că deşi titrul de anticorpi scade în intervalul de 6 luni de la administrare rapelului 3 din 4 persoane vaccinate au valori ale titrului de anticorpi anti-S mai mari chiar şi la 6 luni post-vaccin, ceea ce sugerează o anumită protecţie împotriva formelor grave de COVID-19 în cazul expunerii la virusul SARS-CoV-2.

De altfel, procentul persoanelor care s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 în primele 6 luni de la vaccinare este de sub 2% din eşantionul total.

„Datele analizate arată că 78% dintre persoanele vaccinate prezintă, chiar şi la 6 luni de la rapel, un titru de anticorpi anti-S care ar putea să ofere protecţie în faţa unor forme severe de boală. Ceea ce este o veste foarte bună, mai ales în contextul în care tulpina Delta, despre care ştim că este cel puţin de două ori mai contagioasă şi că dublează riscul de spitalizare în cazul infectării, a devenit responsabilă de creşterea galopantă a numărului de cazuri pozitive de la noi din ţară din ultimele zile. Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că singura metodă de a se proteja de formele grave de boală, care ar putea fi generate de această nouă tulpină sau de alte mutaţii ale virusului, rămâne în continuare vaccinarea, coroborată cu respectarea măsurilor de protecţie‟,  a declarat Dumitru Jardan, biolog, doctor în ştiinţe medicale, MedLife.

Femeile înregistrează un nivel mai mare de anticorpi

Datele analizate de specialiştii MedLife indică faptul că femeile înregistrează un nivel mai mare de anticorpi anti-S la 6 luni post-rapel într-o pondere mai ridicată faţă de bărbaţi (85% femei vs. 69% bărbaţi). Ponderea ridicată în cazul femeilor se păstrează chiar şi odată cu înaintarea în vârstă, în timp ce pentru barbaţi vârsta reprezintă un factor de risc. Astfel, puţin peste 50% dintre bărbaţii peste 50 ani mai prezintă un titru protectiv de anticorpi anti-S şi la 6 luni de la rapel, în timp ce  în rândul femeilor din aceeaşi grupă de vârstă procentul celor cu un titru protectiv de anticorpi anti-S este de peste 80%.

Studiul MedLife mai arată că cei care au trecut anterior prin boală şi s-au vaccinat au un nivel de anticopi anti-S mai mare faţă de cei care doar s-au vaccinat.

În ceea ce priveşte comorbidităţile, medicii MedLife atrag atenţia că prezenţa acestora interferează cu nivelul de anticorpi anti- S, valorile titrului de anticorpi după administrarea vaccinului în cazul pacienţilor cu boli cronice fiind de 2-3 mai mici comparativ cu media calculată la nivelul întregii populaţii. De altfel, studiul MedLife arată că doar jumătate dintre cei care suferă de cel puţin 2 afecţiuni cronice au în continuare un nivel de anticorpi anti-S care sugerează protecţie în faţa formelor grave de COVID-19, în timp ce 8 din 10 persoane fără afecţiuni cronice prezintă şi la 6 luni de la rapel un titru de anticorpi comparabil. Cei mai vulnerabili sunt pacienţii cu vârste peste 50 de ani, care suferă de diabet, obezitate, boli oncologice, afecţiuni cardiovasculare sau pulmonare.

Pentru cine devine prioritară doza a III-a de vaccin

Cercetarea derulată de MedLife confirmă faptul că răspunsul imun post-vaccinare, chiar şi la un interval de 6 luni de la rapel, variază în funcţie de mai multe criterii – vârstă, gen, boli cronice asociate, motiv pentru care se justifică abordarea diferenţiată a schemei de vaccinare şi administrarea cu prioritate a celei de-a treia doze de vaccin categoriilor cu factori de risc identificaţi.

„Având în vedere că răspunsul imun al organismului post-vaccinare împotriva COVID-19 diferă în funcţie de mai multe caracteristici, doza a III-a de vaccin ar trebui administrată cu prioritate persoanelor din categoriile considerate vulnerabile, care fie au dezvoltat imediat după vaccinare un titru redus de anticorpi anti-S, fie au înregistrat scăderi semnificative ale titrului de anticorpi în primele 6 luni post-rapel. Şi aici vorbim cu precădere de persoane peste 50 de ani, în special bărbaţi, care suferă de boli cronice – diabet, obezitate, boli oncologice, cardiovasculare sau pulmonare şi care nu au trecut anterior prin infecţie cu SARS-CoV-2.

Totodată, rezultatele studiului nostru ar trebui să prezinte interes nu doar pentru persoanele vaccinate, ci mai ales pentru cei care nu s-au vaccinat. Numărul infectărilor a început să crească într-un ritm foarte alert. Oficial avem peste 7.000 mii de cazuri pe zi. Dacă, însă, ne uităm la datele care au rezultat din studiile MedLife, ca urmare a testării mai reduse la nivel naţional, cifrele reale sunt de fapt de 5-7 ori mai mari. Astfel încât astăzi discutăm deja despre 35.000 de cazuri pe zi. Aceste date coroborate cu faptul că aproape 80% din infectările cu tulpina Delta şi 91% din decese sunt la persoane nevaccinate ar trebui să fie un semnal de alarmă iminent nu doar pentru autorităţi, dar şi pentru noi toţi. Dacă vom continua în acest ritm, riscăm să ajungem, relativ curând, la sute de mii de cazuri pe zi. Pe de altă parte, analizele efectuate de medicii MedLife sugerează faptul că persoanele vaccinate prezintă un risc scăzut de a dezvolta forme grave de boală în cazul infectării cu tulpina Delta, aceste date fiind întărite şi de alte studii internaţionale. Ca urmare, dacă vrem să ieşim din acest val 4 al pandemiei cu daune cât mai mici, respectiv cu un număr cât mai mic de decese, este nevoie de un efort comun, de înţelegere, de mobilizare rapidă. Vaccinarea şi respectarea măsurilor de protecţie rămân în continuare esenţiale pentru a depăşi această provocare‟ , a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group. 

Sursă foto: Shutterstock  



Recente

curățenie  foto   Shutterstock jpg
Obiceiuri zilnice pentru reaprinderea pasiunii in cuplu  Sursa foto shutterstock 2531030015 jpg
Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg