Ecaterina a II-a, mai cunoscută cu supranumele de Ecaterina cea Mare, s-a născut pe 2 mai 1729, cu numele de Sophie Augusta Frederica, Prinţesă de Anhalt-Zerbst. Este vorba de o prinţesă cu sânge german, ca mulţi alţi suverani care i-au precedat şi i-au urmat la tronul Imperiului Rus, venită pe lume în localitatea Stettin din Prusia, undeva în partea de nord a Poloniei de astăzi. La doar 14 ani, destinul acestei prinţese prusace a început să urmeze calea Europei răsăritene, atunci când Ţarina Elisabeta a aranjat ca Sophia să se căsătorească cu fiul ei, viitorul ţar Petru al III-lea. În urma acestui mariaj, ea a trebuit să adopte nu doar religia ortodoxă, ci să-şi schimbe şi numele în rusescul Ecaterina.

Citeşte şi: Grace Kelly, prima prinţesă modernă

Cum şi-a sacrificat soţul pentru binele Rusiei

Ca majoritatea mariajelor aranjate, şi cel dintre Marea Ducesă Ecaterina şi Ţareviciul Petru a fost unul nefericit, prima petrecând foarte mult timp singură şi neavând altceva de făcut decât să-i facă pe plac Ţarinei Elisabeta. Din  fericire,  lectura a ajutat-o să-şi alunge plictiseala, Ecaterina devenind foarte interesată de filozofii francezi şi învăţând limba rusă la perfecţie.

Tânăra ducesă se antrena pentru un rol în care se vedea a fi mai potrivită decât soţul ei. Acesta, sub titlul imperial de Petru al III-lea, i-a urmat mamei sale la tron în ianuarie 1762, dar a reuşit să se facă extrem de neplăcut la curte. Prin urmare, a domnit doar şase luni, fiind forţat să abdice, pe 28 iunie 1762, de către gărzile imperiale. Dar, surpriză, în spatele acestei lovituri de stat s-a aflat chiar soţia lui, Ecaterina. Aceasta a acţionat prin intermediul amantului său, ofiţerul Grigory Orlov. El l-a forţat pe Petru să semneze un document prin care se obliga să abdice, pentru ca, la nici o lună după acest moment, fostul ţar să fie asasinat din ordinul celei care i-a urmat la tron, Împărăteasa Ecaterina a II-a.

Deşi această pată va rămâne pururi pe memoria celei mai longevive împărătese a Rusiei, trebuie să înţelegem contextul în care Ecaterina a urcat pe tron. Ea îl vedea pe soţul ei extrem de nepotrivit pentru rolul de ţar. Petru era nevrotic, încăpăţânat, nepriceput, aproape alcoolic şi un adorator fanatic al Împăratului Frederick al II-lea al Prusiei, duşmanul Ţarinei Elisabeta.

Citeşte şi: Agatha Christie - cine a fost, cu adevărat, “Regina Misterului”?

Mâna dreaptă şi iubitul ei secret

Soţia lui, în schimb, gândea mult mai limpede şi strategic, era foarte inteligentă, ambiţioasă şi-şi iubea patria adoptivă. Pe soţul ei, însă, îl detesta, iar în timpul  căsniciei lor l-a înşelat cu cel puţin trei amanţi. Mai mult, se zvoneşte că niciunul dintre cei trei copii ai ei cu Petru, nici măcar  moştenitorul Pavel, nu l-au avut pe acesta drept tată. Ar fi fost şi greu, având în vedere bârfele privind impotenţa acestuia.

Pe cât a fost de mare ca împărăteasă, pe atât de pasională în viaţa privată. Se crede că ţarina a avut o duzină de amanţi în cei 34 de ani de domnie, un număr relativ mic pentru faima de care se bucura la capitolul amoros. Favoritul  şi  iubirea vieţii ei a fost Prinţul Grigory Potemkin, general-feldmareşal al imperiului, unul dintre ofiţerii care l-au „lucrat“ pe soţul ei şi un bărbat cu zece ani mai mic decât ea. Relaţia lor, una deschisă după standardele de azi, a durat până la moartea lui Potemkin, în anul 1791, la doar 52 de ani.

„Nu putea să se mărite cu cineva, pentru că nu-şi dorea să împartă puterea cu un soţ. În plus, un mariaj cu un bărbat dintr-o familie modestă din Rusia i-ar fi adus numai prejudicii. Cu toate acestea, ea şi Potemkin au domnit, practic, împreună, ca doi ţari şi au făcut-o cu mare succes. Pentru timpurile moderne, ea chiar este un ideal al feminismului, o femeie care şi-a luat destinul în mâini şi a depăşit barbaria unui mariaj nefericit“, spune Simon Sebag Montefiore, autor al cărţii Catherine the Great & Potemkin: The  Imperial Love Affair („Ecaterina cea Mare şi Potemkin: Idila imperială“).

Femeia de fier care râvneala o iubire împărtăşită

Feministă, este adevărat, dar şi o romantică incurabilă, care se ascundea în spa-tele suveranei de fier, Ecaterina a visat dintotdeauna la fericirea unei iubiri împărtăşite, lucru pe care nu-l putea experimenta din cauza poziţiei sale. Nici rolul de mamă nu i-a venit ca o mănuşă. Nu l-a iubit pe Pavel, fiul şi moştenitorul ei, dar, pe de altă parte, şi-a adorat nepoţii, în special pe cel mare, viitorul ţar Alexandru I al Rusiei.

Odată cu anul 1790, sănătatea Ecaterinei se deteriorează. Gurmanda împărăteasă se îngraşă enorm, iar mobilitatea îi scade din cauza reumatismului şi a ulcerelor varicoase. La 5 noiembrie 1796, aceasta este victima unui atac cerebral în dormitorul ei, atac din care nu-şi revine, decedând în seara zilei de 6 noiembrie, la Palatul de iarnă, la vârsta de 67 de ani.

Într-adevăr, Ecaterina a fost una dintre cele mai mari figuri ale istoriei universale, la fel ca Regina Victoria a Angliei, iar numele ei a devenit sinonim cu o epocă importantă a ceea ce a fost Imperiul Rus, pe care l-a extins, întărind statutul acestuia de mare putere.