Dichisar de Martisor - Fun, Fashion & Sisterhood

1 73382 original jpg jpeg

Martie e despresisterhood. O lună de cafele cu prietenele, solidaritate şi recunoaştere publică reciprocă. Luna în care ne oprim puţin să apreciem tot ce-am construit împreună, tot suportul primit şi oferit, amprentele mamei, fiicei, mentorilor si prietenelor asupra fericirii fiecăreia dintre noi. Vom avea multe ocazii să ne întâlnim în săptămânile ce urmează.

Azi vorbim despre

:târgul celei mai mari comunităţi creative din România.

susţine antreprenoriatul creativ feminin încă din 2008. A reuşit să adune la un loc peste 165 000 de creatori şi consumatori de design românesc,ce se susţin,inspiră şi motivează reciproc. În cele 6 ediţii #Dichisar de până acum am avut ocazia să cunoaştem aproape 200 dintre cei mai buni creatori de pe Breslo. Ediţia a 7-a e de bifat obligatoriu pentru cadouri de Mărţişor şi 8 Martie.

5 motive să nu ratezi ediţia #Dichisar de Mărţişor 

  

1.

|  Dacă nu ai mai fost până acum la #Dichisar,ţi se vor reseta standardele. E târgul pe care-l vei compara cu toate cele ce vor urma. 

  

2.

|  Funky,alternative,cu suflet,mesaj şi misiune. Pentru prietena ce mai bună,sora,mama,bunica,şefa,colega de birou. Şi mai ales pentru tine. 

  

3.

|  Oameni #mişto,talentaţi şi cu picioarele pe pământ. Dacă ai nevoie de o injecţie de pasiune,aici e locul. Vino devreme,să ai timp de vorbă. 

  

4.

|  Organizatorii au un talent pentru a depista ce e trending în Bucureşti. Aici i-am cunoscut pe Coftale şi Beautyfood,acum e rândul VanFruct. Yumm! 

  

5.

 |  Peste 60 de premii pentru cei ce cumpără de la #Dichisar,donate de designerii prezenţi. Cui nu-i plac cadourile? 

  

,pe muzică bună,la o cafea adevărată şi un cheesecake cu afine,să ne vindece de astenie.

f1ada96e37b159312ea91de631147522 jpg jpeg


Recente

portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg
woman deer pink moon jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  foto   Profimedia jpg
ceas Palatul Buckingham  foto   Profimedia jpg
Lisa Kudrow  foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  Profimedia jpg
GettyImages 2261120585 jpg
SMILEY PAVEL jpg
1555 jpg
WhatsApp Image 2026 03 27 at 14 00 04 jpeg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
KIMBERLY WYATT  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Instagram jpg