Andreea Marinescu, despre povestea ei de dragoste. Şi-a cunoscut soţul la o crimă

1 84970 original jpg jpeg

Pe Andreea Marinescu o ştii de la pupitrul Ştirilor Pro Tv, alături de Mihai Dedu. Puţini ştiu că în spatele unei figuri serioase, se ascunde de fapt o persoană romantică. Are o viaţă profesională împlinită fiindcă face exact ceea ce şi-a dorit şi o familie fericită. 

Prezentatoarea Ştirilor Pro TV Andreea Marinescu s-a căsătorit cu poliţistul criminalist Adi Tiulescu, în urmă cu un an. Ceremonia a fost una extrem de discretă şi vine la un an după ce au devenit părinţii unui băieţel.

S-au întâlnit în urmă cu 20 de ani, pe cand ea era reporter acrediat la Poliţie, iar el poliţist. 

"Eu eram reporterul curios, el ofiţerul care nu era tocmai încântat că din nou presa cere detalii. Dar nu a fost să fie atunci, ci abia după nouă ani, când amândoi tocmai puseserăm punct unor capitole din viaţa noastră. Ne-am întâlnit tot la Poliţie, dar de data aceasta era o festivitate, se împlineau 10 ani de când îşi începuse activitatea serviciul unde era şi el ofiţer, iar mie mi se stricase ceva la telefon. El a ştiut să-l repare şi îmi amintesc că am remarcat că îi venea impecabil costumul. Avea o sclipire foarte frumoasă în privire când mi-a înapoiat telefonul. După câteva zile, au urmat un ceai şi… o foarte frumoasă poveste de dragoste presărată cu cântece la chitară târziu în noapte, la telefon, cu poezii şi surprize, cu suişuri şi coborâşuri care ne-au arătat că noi chiar suntem făcuţi unul pentru celălalt", a povestit ea.

Deşi se cunosc de mai bine de două decenii, căsătoria a venit mai târziu, după ce a fost cerută în căsătorie de... 3 ori! 

"Am fost cerută în căsătorie prima oară de Crăciun. Am zis „Da!. De faţă erau şi părinţii lui. După ceva vreme, m-a mai cerut o dată, eram la Sfântu Gheorghe, de ziua mea de nume, la o petrecere-surpriză. Am avut de rezolvat un puzzle cu această întrebare. Iar am zis „Da!, dar nu făceam nunta. A treia oară a fost cu noroc şi uite am făcut şi nunta, şi un al doilea copil", a mai adăugat Andreea Marinescu. 

image

Andreea Marinescu mai are un băieţel, Vladimir, în vârstă de 7 ani, din căsnicia anterioară cu un fost coleg din Pro TV, Paul Roşca. Deşi diferenţa dintre cei doi copii este una destul de mare, de 8 ani, se înţeleg de minune unul cu altul. 

"Cel mic învaţă repede lucruri de la fratele mai mare, nu se sâcâie unul pe celălalt, pentru că există reguli, iar ei le respectă. Bine, am eu grijă să le respecte, plus că se joacă foarte frumos amândoi. Vladimir are multă răbdare să-i arate lucruri, iar cele mai frumoase momente sunt cele în care se îmbrăţişează sau când râd împreună", a completat ea.

Sursă: viva.ro



Recente

Grinch  foto   Imdb jpg
Joss Stone  foto   Shutterstock jpg
Rihanna, Mariah Carey  foto   Shutterstock jpg
Elton John  sursa foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la nuntă PNG
Lily Allen  foto   Shutterstock jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Elton John  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2554968047 jpg
shutterstock 1699567648 jpg
Teste de sarcina  Sursa foto shutterstock 2473619613 jpg
Selena Gomez, Justin Bieber  foto   Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
pregatiri sarbatori amenajare masa gasire cadouri 2223079881 jpg
Jim Carrey  foto   Shutterstock jpg
Thalia  foto   Shutterstock jpg
Beyonce, Jay Z  foto   Shutterstock jpg
Mariah Carey  foto   Shutterstock jpg
Pavel Bartoș jpg
Angelina Jolie, îngrijirea tenului, dermatolog  foto   Shutterstock jpg