Femeia din spatele lui Vladimir Putin

1 51075 original jpg jpeg

Vladimir Putin a fost ales, din nou, preşedinte al Rusiei. Într-un spectacol, dacă vreţi, de zile mari, el şi-a acceptat noua titulatură cu care era deja obişnuit cu lacrimi în ochi.

Şi mai mare surpriza a fost faptul că,pentru aceste alegeri,Putin s-a afişat şi alături de soţia sa,în public.Deşi întreg mapamondul îi acordă cea mai mare atenţie preşedinteului rus,se pare că o mare parte din forţa sa vine de la propria familie,despre care aproape nimeni nu poate afla nimic.Vladimir Putin este căsătorit cu Lyudmila Aleksandrovna Putina din 28 iulie 1983. Cei doi au două fete ale caror fotografii rareori sunt publicate de presă,mai ales că au un tată atât de protectiv. Iar soţia sa,Lyudmila,pare sa nu îi iasă din cuvânt niciodată.Lyudmila a fost stewardesa în tinereţe apoi s-a îndreptat spre o carieră de profesoară. După ce l-a cunoscut pe Vladimir,viaţa ei a luat o intorsatură spre bine. O adevarată iubitoare a limbii ruse,şi profesoara de germană,Lyudmila s-a ridicat la standardele actualului presedinte al Rusiei. Şi se pare ca între cei doi există o relaţie cât se poate de normală. Ba mai mult,în momentul în care Vladimir Putin a fost acuzat ca ar vrea să îşi părăsească soţia pentru o balerină,cei care au publicat astfel de lucruri au avut mult de suferit.În aprilie 2008,ziarul Moskovski Korrespondent a fost oprit câteva zile după ce-a menţionat o posibilă recăsătorire a lui Putin cu gimnasta Alina Kabaeva,o campioană olimpica de două ori mai tânără decât el.

Citeşte articolul complet pe Lyla.ro



Recente

Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Robert Duvall  foto   Profimedia jpg
Margot Robbie  Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
2411040 jpg
James Van Der Beek sursa foro   Instagram jpg
WhatsApp Image 2026 02 06 at 15 56 31 jpeg
vedete la Oscar  foto   Instagram jpg
Zayn Malik și Gigi Hadid   foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek  foto   Profimedia jpg
solar system planet collage jpg
Margot Robbie  foto   Profimedia jpg
Sturla Holm Lægreid  foto   Profimedia jpg
image00002 jpg
Olivia Colman și soțul Ed Sinclair  foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Bad Bunny  foto   Profimedia jpg
GettyImages 1979467700 jpg
Kristen Stewart  foto   Profimedia jpg