FOTO Cum ar fi arătat azi 7 dintre cele mai cunoscute femei din istorie. Portretele lor incredibil de realiste şi fermecătoare

1 nefertiti jpg jpeg

Graficiana Becca Saladin, totodată o mare pasionată de istorie, a încercat să recreeze portretele unora dintre cele mai cunoscute personalităţi feminine din toate timpurile. Le-a dat chipul unor oameni moderni cu ajutorul tehnologiei şi al talentului artistic. Creativitatea şi ideile ei se văd în lucrările extraordinare pe care le-a prezentat pe pagina de Instagram, Royalty Now.

Artista a început să creeze aceste imagini cu personaje istorice reinventate ca hobby, în urmă cu un an. Ideea stilului de artă i-a venit în timp ce privea un portret al Annei Boleyn, gândindu-se la modul în care ar putea arăta astăzi, deoarece ei i se părea că nu arăta foarte realist. „Mi-a plăcut întotdeauna Photoshop, aşa că am decis să încerc să recreez unele dintre portrete şi apoi am continuat”, mărturiseşte Saladin. Portretista întregeşte imaginea fiecărei personalităţi cu explicaţii care le însoţesc portretele.

Nefertiti

Pentru a o aduce pe Nefertiti în prezent, Saladin a pornit de la studierea bustului acesteia, o statuie care se află la Muzeul Egiptean din Berlin.

„Acest bust al lui Nefertiti (despre care se crede că a fost sculptat în timpul vieţii sale) este renumit pentru graţia şi frumuseţea sa. Nefertiti a trăit între 1370 şi 1330 î.Hr. A fost o regină egipteană şi soţia lui Akhenaton, un faraon egiptean. Ahenaton este renumit pentru încercarea sa de a face tranziţia Egiptului într-o societate monoteistă (venerându-l doar pe zeul soarelui, Aten), în loc de una politeistă”, explică graficiana.

Anne Boleyn

Acest portret a fost făcut de Becca Saladin după o fotografie şi intenţia ei a fost aceea de a face o versiune seducătoare a Annei. „Pentru unii, ea era o vrăjitoare care l-a sedus pe rege, iar pentru alţii era această femeie fermecătoare, înţeleaptă şi inteligentă”, spune ea. „Întotdeauna adaug ceva suplimentar pe buzele portretelor Tudor, deoarece sunt întotdeauna pictate atât de nerezonabil de mici.”

Lucrezia Borgia

Există multe portrete care ar putea fi asociate Lucreziei Borgia, dar cel pe care a lucrat Becca Saladin este singurul despre care s-a confirmat că este într-adevăr ea. Aceasta a descoperit artista când căuta un punct de pornire pentru a recrea imaginea Lucreziei Borgia: „S-a spus că are părul blond, dar acest portret o arată cu un ton blond închis, pe care l-am reprodus. Lucrezia Borgia a fost o nobilă a Casei Borgia, fiica papei Alexandru al VI-lea şi a amantei sale, Vannozza dei Cattanei. Era o femeie incredibil de inteligentă şi fermecătoare. A domnit ca guvernator la Spoleto, o funcţie deţinută de obicei de cardinali. Frumuseţea şi graţia ei erau renumite în toată Italia”.

Elisabeta I a Angliei

Al cincilea şi ultimul monarh al casei Tudor, regina Elisabeta I a Angliei şi Irlandei,a fost fiica regelui Henric al VIII-lea şi a lui Anne Boley. Iată ce scrie artista Saladin despre portretul care o înfăţişează pe regină: „Am vrut să fac o Elisabeta mai în vârstă, deoarece a fost o regină care a domnit o perioadă lungă de timp. Sincer, aceasta este una dintre creaţiile mele preferate. Am coborât linia de păr, i-am dat puţin fard de obraz şi un ton mai natural al pielii şi am adăugat câteva riduri, pe care sunt sigură că le-ar avea în zilele noastre”.

Ecaterina cea Mare

Artista recunoaşte că nu ştia prea multe despre împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, numită şi Ecaterina cea Mare, de aceea a avut nevoie de un studiu mai lung asupra imaginii acesteia. „Un lucru la care nu mă aşteptam a fost dificultatea de a stabili culoarea părului ei. Surse şi portrete diverse o arată pe pe Ecaterina cea Mare cu ochi albaştri, frumoşi, dar părul ei diferă. Ba este descrisă ca fiind blondă, ba cu un păr închis la culoare şi bogat”, explică Saladin, care adaugă: „Ecaterina a II-a s-a născut în 1729, iar acest portret a fost datat la mijlocul anilor 1760. Cunoscută sub numele de Ecaterina cea Mare, a fost împărăteasă a Rusiei din 1762 până în 1796 - cea mai lungă conducătoare a ţării. A fost căsătorită cu ţarul Petru al III-lea şi a ajuns la putere printr-o lovitură de stat pe care a organizat-o ea însăşi. Sub conducerea ei, Rusia a prosperat, devenind mai mare şi mai puternică până când a devenit una dintre principalele puteri ale lumii”.

Pocahontas

Pocahontas (1596 - 1617) a fost fiica unei căpetenii amerindiene, Powhatan-Sachem, o mediatoare între englezi şi o reţea de triburi din Tsenacommacah, care cuprinde regiunea Tidewater din Virginia, America de Nord. Becca Saladin i-a făcut portretul după o copie pictată a unei gravuri originale, singurul portret realizat din Pocahontas în timpul vieţii sale. „Portretul a fost realizat de un artist englez, de aceea pare atât de anglicizată. Este posibil ca îmbrăcămintea ei să fi ascuns tatuaje sau ca unele să fi fost şterse de pe faţa ei de gravorul Simon de Passe pentru a o arăta mai bine ca o femeie civilizată, potrivită pentru sensibilităţile englezeşti”, a explicat Becca.

Elisabeta a Austriei sau Sisi

Împărăteasa Elisabeta de Wittlesbach(1837-1898), cunoscută mai mult sub numele Sisi, a devenit soţia împăratului Franz Joseph al Austriei de la vârsta de 16 ani. A fost şi un bun om politic şi a jucat un rol important în semnarea acordului Austro-Ungar în anul 1867. S-a stins din viaţă în anul 1898, la Geneva, fiind înjunghiată de un anarhist care îl avea ca ţintă pe prinţul de Orleans.

„În timpul vieţii sale, Sisi era cunoscută ca o femeie frumoasă, inteligentă, rebelă şi pasională. Cu siguranţă merită să aflaţi mai multe despre ea dacă sunteţi interesaţi de Europa de la sfârşitul anilor 1800”, scrie pe pagina sa artista Becca Saladin.

FOTO: Instagram



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg