Xueli face parte dintre puţinii oameni de pe Planetă care suferă de albinism. Această boală este o tulburare rară, moştenită genetic, care se caracterizează prin producerea unei cantităţi minime de melanină la nivelul părului, pielii şi ochilor. Albinismul este o boală fără tratament şi este întâlnită la 1 pacient din 20.000. În unele ţări din China şi din Africa această boală este considerată a fi un blestem, multe persoane care suferă de această problemă fiind mutilate sau ucise, deoarece sunt considerate persoane cu puteri supranaturale. Deşi mulţi oameni care suferă de această boală sunt puşi la zid, Xueli a reuşit cu trăsăturile ei să doboare standardele de frumuseţe din industria modelling-ului.

A fost abandonată la naştere

Xueli a avut un început dificil în viaţă. Pentru că albinismul încă este văzut ca un blestem sau ca un ghinion în multe părţi din China, aceasta a fost abandonată în copilărie, într-un orfelinat. Numele  „Xueli‟ i s-a dat acum 16 ani, „Xue‟ înseamnă „zăpadă‟ şi „li‟ înseamnă „frumos‟, un nume potrivit pentru un viitor model.
Din fericire, la vârsta de 3 ani, Xueli a fost adoptată, iar de atunci viaţa ei s-a schimbat. Părinţii ei adoptivi au încurajat-o să aleagă calea modelling-ului, iar până la 16 ani, Xueli a apărut în multe publicaţii importante, inclusiv în Vogue, pozele ei fiind prezentate şi în multe muzee.

Pentru că albinismul este o afecţiune care implică probleme de vedere, Xueli poate să vadă în proporţie de 8%, iar din această cauză o putem vedea în multe fotografii cu ochii închişi.

Într-un interviu pentru brightside, Xueli a spus că experienţa abandonului a determinat-o să fie mai puternică, iar munca pe care o face astăzi doar îi măreşte stima de sine: „ A fost o experienţă foarte, foarte dificilă, dar care m-a făcut să fiu mai puternică. Scopul meu în viaţă este să cresc şi să fiu un model pentru alţii. Îmi plac foarte mult filmările şi am avut numai experienţe pozitive până acum. Este bine că industria îmbrăţişează acum mai multă diversitate şi prezintă modele care sunt de toate culorile şi de toate mărimile, nu super slabe‟, a spus aceasta.

Xueli, vocea persoanelor cu albinism