FOTO „Groapa de foc” care arde de aproape 50 de ani. Ce s-a întâmplat cu singurul om care a reuşit să coboare printre flăcări
Craterul este situat în deşertul Karakum, în apropierea satului Derweze din Turkmenistan (Asia Centrală), şi a fost numit „Poarta Iadului” de către localnici, referindu-se la flăcările din interior care ard de câteva decenii.
În ultimii ani, craterul a devenit una dintre puţinele atracţii turistice ale ţării, atrăgând pasionaţi de aventură din întreaga lume. Astfel, craterul cu flăcări are un diametru de 70 de metri şi o adâncitură de aproape 30 de metri. Turkmenistanul este compus în cea mai mare parte din nisip, în timp ce deşertul Karakum acoperă aproape 70% din ţară şi are una dintre cele mai mari rezerve de gaze din lume. Noaptea, groapa este singura sursă de lumină din jur, iar vizitatorii aleg să suporte temperaturile foarte joase pentru a-şi petrece noaptea lângă ea, scrie Insider.
Cum a apărut „Groapa de foc”
Turkmenistanul a fost sub stăpânire sovietică în cea mai mare parte a secolului XX. Originea incendiului nu este una exactă, însă chiar şi aşa, unele rapoarte precizează că flăcările datează din anul 1971. Un grup de geologi sovietici ar fi creat accidental craterul, fiind în căutare de petrol, iar solul nu a putut suporta greutatea echipamentului geologilor şi s-a prăbuşit. Din cauza gazului metan, un potenţial pericol pentru satele din apropiere, sovieticii i-au dat foc sperând că va dura doar câteva zile ori, cel mult, câteva săptămâni, însă flăcările continuă să ardă şi astăzi. Unii dintre ghizii turistici sugerează, de fapt, că mişcările apei de sub deşertul Karakum ar fi săpat acea groapă şi încă alte două cratere, această teorie fiind confirmată şi de geologi. De altfel, nimeni nu ştie cât timp vor continua să mai ardă flăcările.
O singură persoană a coborât în adâncurile înflăcărate
George Kourounis (Foto 5 galerie) este un explorator născut în Canada, iar viaţa sa este plină de peripeţii: le-a fost aproape tornadelor şi uraganelor, era cât pe ce să fie îngropat de viu în avalanşe şi a avut curajul nebunesc de a intra în vulcani. Călătoria lui în deşert şi, implicit, în crater i-a adus celebritatea în anul 2013.
Bărbatul a încercat mai întâi să obţină permisiunea autorităţilor din Turkmenistan pentru a colecta probe de sol în 2009. El şi-a dorit să verifice un lucru: dacă bacteriile puteau supravieţui în acele condiţii dure din crater, asta i-ar fi dat speranţa că ar putea exista viaţă pe alte planete. Cu toate astea, viza i-a fost refuzată de guvern. George Kourounis nu s-a lăsat bătut, iar a doua oară a avut sprijinul celor de la Naţional Geographic şi al ambasadei SUA. Chiar dacă aprobarea expediţiei a durat un an şi jumătate, în anul 2013 guvernul din Turkmenistan i-a permis întregii echipe să rămână doar patru zile.
Exploratorul şi colegii lui au observat că un aer rece străbătea deja centrul craterului, împingând spre margini aerul fierbinte de 97 grade Celsius. Astfel, au construit un scripete ce putea să-l apropie pe George de solul craterului, în timp ce materialele echipamentelor erau unele rezistente la căldură. Echipat cu o sursă externă de oxigen, bărbatul a coborât în centrul gropii, deşi asta l-a speriat teribil.
Flăcările din jur au început să se înteţească, iar singura lui legătură cu lumea exterioară a fost frânghia de care era legat. Una dintre găurile principale ale craterului a înregistrat o temperatură de aproape 400 de grade Celsius. Bărbatul nu a avut timp să admire priveliştea, mai ales că oxigenul începea să se termine. Odată ce probele de sol au fost colectate, exploratorul a fost tras înapoi, iar orice clipă în plus petrecută acolo i-ar fi putut deveni fatală. Drept urmare, acesta şi-a pierdut cunoştinţa la urcare.
„Priveliştea a fost spectaculoasă, este o viziune pe care niciun om nu a mai văzut-o. Nu am s-o uit niciodată”, a povestit bărbatul despre expediţia sa în crater care, de altfel, a şi primit un titlu record în cartea Guinness World. În ultimii şapte ani, nimănui nu i s-a mai permis să facă teste suplimentare în crater.
