Cum a apărut centura de castitate. A existat şi un corespondent masculin contra masturbării

1 shutterstock 1169354554 jpg jpeg

„Cingătoarea purităţii”, cum mai era numită centura de castitate, era produsă de fierari şi era folosită în special în perioada Evului Mediu de bărbaţii care nu aveau încredere în soţiile lor.

Deşi au fost utilizate mai mult în epoca medievală, centurile de castitate au apărut înainte de această epocă. Homer a vorbit în „Odiseea” sa despre acest obiect neobişnuit.

Centurile de castitate erau produse de fierari şi erau parţiale sau totale. Cea parţială acoperea doar regiunea vaginală cu o placă metalică. Aceasta conţinea o fantă verticală îngustă prin care femeia urina. „Deschiderea era prevăzută, de obicei, cu zimţi metalici orientaţi către exterior (uneori acţionaţi cu arcuri), pentru a descuraja încercările unui pretendent de a explora zona chiar cu vârful unui deget“, arată Charles Panati în volumul „Cartea Sfârşiturilor“.

Descuraja sexul anal

Centura de castitate totală era folosită de bărbaţii care îşi bănuiau soţiile că se dedau la alte plăceri carnale excentrice. Aceste cingători acopereau atât regiunea anterioară, cât şi pe cea posterioară şi îngreunau igiena intimă a femeii. „Pe lângă fanta frontală, centura totală avea şi o deschizătură posterioară mai mare ce permitea defecaţia, însă orificiul respectiv nu putea fi prea mare, de vreme ce trebuia să împiedice sexul anal, descurajat, de asemenea, de un alt set de zimţi metalici. Medicii vremii susţineau că femeile puteau purta centura parţială sau totală vreme de mai multe luni fără efecte nocive, atât timp cât se îmbăiau frecvent“, descrie Charles Panati.

Centura contra masturbării

În perioada victoriană, au apărut şi centuri de castitate masculine contra masturbării, obicei considerat nociv în acea epocă. „Prepuţul unui adolescent era tras deasupra capului penisului, strâns laolaltă şi găurit în patru locuri, apoi penetrat cu două inele perpendiculare închise cu lăcăţele. Dispozitivul victorian nu doar prevenea masturbarea, dar făcea ca erecţia să fie atât de agonizantă încât durerea ucidea în faţă orice gând erotic“, descrie Charles Panati acest inedit obiect.



Recente

flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg
Demi Moore  foto   Profimedia jpg
Eric Clapton  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
rapper american  foto   Instagram jpg
Mariah Carey, foto Instagram jpg
Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg