Cum a murit, de fapt, Cleopatra? Moartea celebrei regine egiptene, un mister

1 shutterstock 1776011444 jpg jpeg

S-a vehiculat că decesul Cleopatrei s-ar fi produs în urma muşcăturii de şarpe, dar această ipoteză a fost pusă la îndoială de un cercetător german. Acesta susţine că este puţin probabil ca regina egipteană să se fi lăsat muşcată de şarpe, mai ales că o astfel de moarte ar fi desfigurat-o, iar Cleopatra avea un cult al frumuseţii.

Descendentă a lui Ptolemeu şi fiică a faraonului Ptolemeu al XII-lea, Cleopatra a condus Egiptul între anii 51 – 30 î.Hr. La instalarea pe tronul Egiptului, Cleopatra avea 18 ani.

Sunt de notorietate legăturile ei cu Cezar şi Marc Antoniu. Deşi nu ar fi fost o frumuseţe răpitoare (avea un nas proeminent, frunte înclinată, bărbie ascuţită şi buze subţiri), l-a sedus pe Cezar pentru a-şi reconsolida puterea în Egipt. Acesta i-a dedicat o statuie de aur în templul zeiţei Venus, iar relaţia lor i-a scandalizat pe senatorii Romei.

După moartea lui Cezar, ucis chiar de senatorii săi, Clepatra s-a aliat cu Marc Antoniu şi a făcut o pasiune nebună pentru acesta. Cei doi au format un cuplu extravagant, care avea la dispoziţie averi, armate şi teritorii. După ce a pierdut bătălia de la Actium, Antoniu s-a sinucis, iar Cleopatra i-a urmat destinul.

Apusul influentei regine

S-a spus că moartea Cleopatrei ar fi fost cauzată de o muşcătură de şarpe. Regina s-ar fi lăsat muşcată de o cobră în anul 30 î.e.n. Christoph Schaefer, profesor la Universitatea Trier, nu crede că regina a sfârşit astfel. Specialistul susţine că aceasta şi-a pus capăt zilelor cu un cocktail de droguri.

„Regina Cleopatra era faimoasă pentru frumuseţea sa, aşa că este improbabil să se fi supus unei morţi chinuitoare şi care ar fi desfigurat-o. Cleopatra a vrut să rămână frumoasă chiar şi după moarte, pentru a păstra mitul ei. Cel mai probabil, a folosit un amestec de plante toxice, opiu, cucută şi aconitum, foarte cunoscut în acea vreme pentru faptul că asigura o moarte fără dureri, în numai câteva ore. În schimb, muşcătura unui şarpe ar fi dus la deces în câteva zile şi ar fi provocat chinuri cumplite”, a explicat Schaefer, citat de Daily Telegraph.



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg