Cum aplici tuşul în funcţie de forma ochilor

1 machiaj shutterstock 495475789 jpg jpeg

Spre deosebire de creionul de ochi, pentru folosirea căruia nu trebuie să fii chiar Picasso, conturarea cu ajutorul tuşului este o provocare chiar şi pentru profesionişti. Dacă ai decis să dai un efect dramatic privirii tale, trebuie să cunoşti câteva reguli de bună... aplicare înainte de asta.

Înainte de a tinde spre acel mult promovat machiaj cat-eye, trebuie să afli dacă forma ochilor tăi se pretează pentru aşa ceva. Atunci când nu este aplicat cum trebuie, tuşul pentru ochi poate ajunge să evidenţieze defecte, aşa că află cum poţi evita acest lucru.

Pentru ochi oblici

În cazul acestei forme particulare a ochilor, pleoapa de sus nu este, de cele mai multe ori, vizibilă, aşa că trasarea unei linii de tuş de-a lungul ei ar putea fi în zadar. Dacă încerci o abodare obişnuită a machiajului cu tuş, cu o linie la rădăcina genelor, nu vei face decât să micşorezi şi mai mult forma ochilor. Soluţia este să trasezi o codiţă subţire la exteriorul ochiului, direct pe pleoapa superioară, care se poate extinde în sus, până la capătul sprâncenei. Pentru a alungi şi mai mult ochii cu ajuttorul machiajului, desenează o codiţă mai mică şi colţul interior al ochilor, la baza nasului. 

Pentru ochi apropiaţi

În cazul acestei forme de ochi, scopul machiajului este să depărteze, prin impresia de extensie creată de linia de tuş. Regula este una cât se poate de simplă: nu aplica machiaj în colţurile interioare ale ochilor şi trasează linia de la mijlocul pleoapei superioare către exteriorul acesteia. Îngroaşă linia trasată cu tuş, pe măsură ce te apropii de exteriorul ochilor, astfel încât să atragi atenţia asupra codiţelor frumos desenate şi mai puţin asupra apropierii dintre ochi. Continuă această linie foarte puţin şi la baza externă a pleoapei inferioare.

Pentru ochi cu aspect căzut

Şi aici efectul trebuie să fie unul cât se poate de clar: de lifting sau ridicare a pleoapei prin machiaj. Trasarea liniei de tip cat eye devine o provocare pentru această formă, una în care pleoapa superioară este acoperită de arcadă. Aplică tuşul într-o linie subţire de la interior către exterior. Prelungeşte codiţa către pliul ochiului, ghidându-te după capătul liniei sprâncenei, şi opreşte-te acolo. Codiţa pentru acest tip de ochi trebuie să fie ridicată brusc, dar conform cu linia naturală a genelor tale. Intensifică efectul de ridicare cu ajutorul unui fard închis, aplicat la baza arcadei, care să urmeze linia codiţei trasate din tuş.

Pentru ochi migdalaţi

Dacă ai genul acesta de ochi, cu formă ovală, te poţi considera o norocoasă. Este forma ideală şi cel mai feminină, una preferată de specialiştii în machiaj, datorită faptului că pot aplica foarte uşor pe ea orice produs de machiaj. În cazul aplicării tuşului, regula este foarte simplă: urmează linia naturală a genelor. Trasează o linie subţire de-a lungul bazei superioare a genelor, pentru a da impresia de gene mai groase, însă nu exagera cu tuşul şi creionul de ochi. Folosite în exces, aceste produse de machiaj vor face ochii să pară mai mici decât sunt în realitate. Dacă vrei să trasezi şi o linie la baza pleoapei inferioare, fă-o doar în colţul exterior al acesteia, pentru a nu îngusta forma ovală a ochiului.

Pentru ochi rotunzi

Este acea formă pentru care a devenit celebră nemuritoarea actriţă Audrey Hepburn. Aici, părerile sunt împărţite: anumiţi make-up artişti preferă să accentueze forma rotundă, în timp ce alţii recomandă alungirea ei, cu ajutorul machiajului. Dacă preferi forma rotundă, trasează tuşul de la mijlocul pleoapei, într-o linie subţire, fără să exagerezi codiţa. Dacă vrei să dai o formă migdalată ochilor, desenează linia dintr-un colţ în celălalt al ochilor, îngroşând-o pe măsură ce te apropii de exteriorul pleoapei superioare. Finisează cu o codiţă subţire şi ridicată.

FOTO Sutterstock.com



Recente

Printul Harry jpg
Paradoxul zilei de nastere  Sursa imagine shutterstock 150755498 jpg
kim kardashian  sursa   Instagram jpg
Cele mai ciudate obiceiuri alimentare ale celebritatilor  Sursa imagine Instagram  wearedavid mia jpg
Oprah Winfrey, Tom Cruise nunta  sursa   Shutterstock jpg
Vedete care au devenit mame in 2022 jpg
meghan markle, cățeii ducesei  sursa   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck (2) jpg
Kylie Jenner jpg
Wednesday  jpeg
vedete care au înșelat cu bona copiilor  sursa   Shutterstock jpg
Vedete care s au căsătorit de două ori cu același partener  jpg
central nucleara Cernobil  sursa   Shutterstock jpg
Semne neobisnuite ca esti insarcinata  Sursa imagine Pixabay jpg
Cadouri nepotrivite pentru Sărbătorile de Iarnă jpg
Printul John 4 jpeg
Cristina Mihaela Dorobantu (4) jpg
Filme care au distrus casnicii la Hollywood  Sursa imagine shutterstock 2158102771 jpg
Sylvester Stallone, fiul autist  sursa   Shutterstock jpg
shutterstock 167894822 jpg