Citate despre sinceritate. Cele mai profunde expresii

1 citate despre sinceritate png png

Sinceritatea este una dintre calităţile oamenilor cu adevărat importanţi, care se respectă pe sine şi pe cei din jur. Să vorbeşti, să gândeşti şi să acţionezi onest reprezintă aspecte tot mai rar întâlnite în zilele noastre, într-o societate care s-a lăsat pradă falsităţii.

„Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot”, spunea Mircea Eliade despre sinceritate. Citate celebre, încărcate de profunzime, sunt folosite adesea pentru a exprima ideea sincerităţii.

Îţi prezentăm, mai jos, câteva dintre cele mai profunde citate despre sinceritate:

„Este descurajant să te gândeşti cât de mulţi oameni sunt şocaţi de sinceritate şi cât de puţini sunt şocaţi de înşelăciune.” (Noel Coward)

„Ne mărturisim defectele spre a repara, prin sinceritate, pagubele pe care le fac.” (François de La Rochefoucauld)

„Nu există pe lume ceva mai greu decât sinceritatea şi ceva mai uşor decât linguşirea. Dacă în sinceritate se strecoară numai a suta parte dintr-o notă falsă, se produce o disonanţă şi apoi e bucluc. Dacă în linguşire absolut toate notele sunt false, ea face totuşi plăcere şi este ascultată fără supărare. O plăcere grosolană este totuşi o plăcere.” (Feodor Dostoievski)

Citeşte şi: Cele mai frumoase citate despre iubire

„N-am mai schimba nicio vorbă cu cei mai mulţi dintre cunoscuţii noştri apropiaţi, dacă i-am auzi cum vorbesc despre noi în absenţa noastră.” (Arthur Schopenhauer)

„Lucrurile care contează cu adevărat nu s-au schimbat. În continuare este corect şi sincer să profiţi din plin de tot ceea ce ai; să fii fericit datorită plăcerilor mărunte; şi să ai curaj atunci când lucrurile nu merg cum ar trebui.” (Laura Ingalls Wilder)

„Într-o lume a amăgirii universale, a spune curajul este un act de curaj.” (George Orwell)

„Numai duşmanii ne spun adevărul. Cei apropiaţi ne mint fără sfârşit, prinşi în pânza de păianjen a datoriei.” (Stephen King)

„Sinceritatea este o deschidere a inimii. Ea se găseşte la foarte puţini oameni şi din acest motiv aceea pe care o vedem de obicei nu este decât o dibace ascundere, spre a ne atrage încrederea celorlalţi.” (Francois de La Rochefoucauld)

„Când cineva mă înştiinţează că vrea să fie sincer cu mine, mă gândesc întotdeauna că ori va relata vreun episod personal, interesant doar pentru el, ori îmi va comunica vreo grosolănie.” (Jose Ortega y Gasset)

”Trebuie să căutăm în acelaşi timp să întemeiem sinceritatea. Aceasta este o încredere în sine însuşi. Ea îl pune pe om să-şi arate toate talentele în mod cuviincios.” (Immanuel Kant)

„Un fel de delicateţe morală ne împiedică să exprimăm sentimentele prea profunde şi pe care le considerăm fireşti.” (Marcel Proust)

„Ce poate fi mai plăcut şi mai simplu decât să fii sincer, totdeauna liniştit, împăcat cu tine însuţi, neavând nici de ce te teme, nici ce inventa?” (Francois Fenelon)



Recente

Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg
Demi Moore  foto   Profimedia jpg
Eric Clapton  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
rapper american  foto   Instagram jpg
Mariah Carey, foto Instagram jpg
Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg