Crezi în noroc? Cu gândul îl obţii

1 77787 original jpg jpeg

Unii se consideră norocoşi, în timp ce alţii ar face orice să câştige, măcar o dată, un lucru sau să iasă dintr-o situaţie limită teferi şi nevătămaţi. Dacă te-ai întrebat vreodată ce ai putea să faci pentru a avea mai mult noroc, ai fi surprinsă să afli că puterea gândului poate fi cel mai mare aliat al tău.

Cum atragi norocul?

Norocul pică din cer, dar şi-l mai face omul şi cu mâna lui. Fii optimistă, fii deschisă la noi oportunităţi şi norocul va fi de partea ta, cel puţin aşa susţin psihologii. După ani de zile de studii şi interviuri cu sute de voluntari de diverse vârste şi credinţe, specialiştii au ajuns la concluzia că norocul este strâns legat de personalitate şi de modul de a gândi. Aşadar, există câteva reguli pe care trebuie să le ai în vedere, dacă vrei ca norocul să fie mereu de partea ta.

Păstrează-ţi optimismul

E bine ca, indiferent de situaţia în care te afli, să ai o atitudine pozitivă. Altfel spus, e important să vezi întotdeauna partea plină a paharului sau, dacă e aproape gol, să faci tot posibilul pentru a-l umple. Poate sună uşor, dar e destul de dificil să îţi păstrezi entuziasmul, mai ales dacă eşti genul de persoană sensibilă. Antrenează-ţi mintea să gândească cu ajutorul fericirii, a norocului şi nu rata nicio oportunitate.

Ascultă-ţi intuiţia

Ţi s-a întâmplat vreodată să te simţi norocoasă când ai cumpărat un loz şi să câştigi? Psihologii sunt de părere că intuiţia, mai bine spus subconştientul, ne poate ghida adesea spre şansele norocoase. În situaţiile dificile sau provocatoare, ascultă-ţi instinctul şi ia aminte la mesajele vocii interioare. De cele mai multe ori, acel presentiment că trebuie să iei o anumită decizie ca să îţi fie bine, în pofida tuturor, îţi va scoate norocul în cale… că vorba aceea “ce-i al tău, e pus deoparte”.

Nu te gândi nicio clipă la ghinion

Când te gândeşti la ghinion, nu faci decât să îl atragi asupra ta. Persoanele norocoase sunt acelea care au un optimism de neoprit şi nu se dau niciodată bătute. Învaţă din greşeli, ia-o de la capăt şi soarta se va schimba. Oricât de greu ar fi, întotdeauna vin şi vremuri mai bune. Nu degeaba există zicala „tot răul spre bine“.

Fii tu însăţi

Când încerci să pari o altă persoană, norocul trece pe lângă tine, iar şansele să reapară sunt destul de mici. Încearcă să nu îţi schimbi gândirea pe parcursul timpului şi să nu te laşi influenţată de persoanele din viaţa ta.



Recente

Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg
venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg
Jenny McCarthy  sursa foto   Profimedia jpg
Tara Reid  foto   Profimedia jpg