De ce sunt speciale persoanele care au părul roşcat natural

1 femeie roscata jpg jpeg

Femeile roşcate sunt percepute ca fiind îndrăzneţe şi pătimaşe. În urma unui nou studiu, s-a descoperit că persoanele roşcate mai au o calitate în plus faţă de cele cu părul brunet, şaten sau blond, iar aceasta este legată de modul cum reacţionează la stimulii de durere.

Părul roşcat apare în mod natural la mai puţin de 2% dintre oamenii din întreaga lume. Cu alte cuvinte, a avea părul roşcat este extrem de rar. Cel mai frecvent, apare la cei de origine europeană. Scoţia deţine cel mai mare procent de persoane roşcate (13%), iar Irlanda ocupă locul al doilea, mai exact 10% din populaţie are părul roşu. Totodată, roşcatele au părul mai voluminos, iar persoanele roşcate şi cu ochi albaştri sunt rar întâlnite pe Pământ. Cercetătorii Spitalului General din Massachusetts (Boston) au aflat că oamenii cu pigment roşcat mai au o calitate în plus faţă de alte persoane: pot face faţă durerii mai uşor decât persoanele cu altă culoare de păr. Acest lucru poate pare ciudat, dar specialiştii cred că acest studiu este un prim pas care va ajuta la dezvoltarea viitoarelor tratamente pentru gestionarea durerii.

Cum rezistă la durere

În cadrul acestui studiu, cercetătorii au studiat o specie de şoareci cu părul roşu şi au descoperit că au toleranţă mai mare la durere decât şoarecii cu alte culori de păr. La fel ca oamenii, şoarecii cu părul roşu secretă un nivel mai scăzut de molecule POMC din melanocitele (celulele care pigmentează pielea sau părul) lor. Această moleculă conţine diverşi hormoni, inclusiv unul care creşte sensibilitatea la durere. Astfel, producţia acestei molecule la nivel mic duce la creşterea semnalelor care ajută la blocarea durerii. Prin urmare, creşte şi toleranţa la durere.

Potrivit revistei de ştiinţă Science Advances această descoperire va ajuta la viitoarele tratamentele care vor avea ca scop gestionarea durerii. De exemplu, poate vor fi disponibile medicamente noi care vor putea bloca receptorii care trimit semnalele de durere către creier. Iar mai apoi, persoanele cu alte culori de păr vor putea beneficia de ceea ce se bucură în mod natural roşcatele.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg
woman deer pink moon jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg