FOTO Cele mai amuzante fotografii cu animale sălbatice din anul 2020. Au fost premiate recent

16 broasca testoasa terry png png

Pentru a atrage atenţia tuturor asupra necesităţii de a proteja fauna, mai mulţi fotografi s-au întrecut în a surprinde cele mai amuzante animale sălbatice. Cei mai buni au fost premiaţi la Comedy Wildlife Photography 2020.

În fotografii apar lei, hipopotami, maimuţe şi broaşte ţestoase în ipostaze umoristice şi cu expresii asemănătoare omului. Dintre cei 42 de finalişti, fotografia câştigătoare a prezentat o broască ţestoasă.

Premiile anuale Comedy Wildlife Photography evidenţiază cele mai amuzante fotografii ale animalelor făcute în sălbăticie. Fotografi cu ochi agili din întreaga lume au captat cu ajutorul camerelor de fotograiat momentele în care animalele par să experimenteze emoţii sau dileme umane.

Fondatorii concursului, Tom Sullam şi Paul Joynson-Hicks, au dorit ca prin această acţiune să crească gradul de conştientizare cu privire la conservarea faunei sălbatice. Ei speră ca imaginile s¬ă-i încurajează pe oameni să cumpere în mod responsabil, să fie atenţi la utilizarea apei şi să vorbească despre problemele de mediu.

Fotografia câştigătorului a fost uimitoare

Câştigătorul din acest a fost fotograful Mark Fitzpatrick care a surprins o broască ţestoasă care arată degetul mijlociu aparatului de fotografiat. Mark a înotat cu ţestoasele de pe insula Lady Elliot din Queensland, Australia. A reuşit să prindă momentul în care broasca ţestoasă se trage înapoi în timp ce înoată spre aparat, făcându-l să pară ca şi când broasca ţestoasă ar face un semn.

Fotograful a spus că a fost „încântat şi onorat” să primească titlul de câştigător al Comedy Wildlife 2020. A câştigat un safari o dată în viaţă în Masai Mara, în Kenya. El a mai câştigat un trofeu unic realizat manual, o geantă de fotografie, şi o cameră foto Nikon.

„Când am făcut fotografia lui Terry, broasca ţestoasă, nu mi-aş fi putut imagina niciodată cât de mulţi oameni din întreaga lume ar putea s-o vadă!

Mulţumiri uriaşe organizatorilor, judecătorilor şi sponsorilor pentru desfăşurarea unei astfel de competiţii şi iniţiative fantastice pentru a ajuta la creşterea gradului de conştientizare pentru conservarea faunei sălbatice!”, a declarat fotograful la decernarea premiilor.

„A fost uimitor să văd reacţia la fotografia mea despre Terry, broasca ţestoasă. Am făcut oamenii să râdă într-un an dificil pentru mulţi. Contribuit şi la răspândirea unui mesaj important pentru conservarea mediului. Sper ca Terry broasca ţestoasă să-i încurajeze pe mai mulţi oameni să se gândească la cât de multe putem face pentru mediu”, a adăugat el.

Cum a apărut ideea concursului

Premiile Comedy Wildlife Photography au fost fondate de fotografii profesionişti şi pasionaţi Tom Sullam şi Paul Joynson-Hicks. Împreună, ei speră să evidenţieze importanţa conservării vieţii sălbatice într-un mod captivant şi pozitiv.

„Oamenii aflaţi în carantină au găsit timp fie să facă noi imagini cu viaţa lor sălbatică locală, fie să caute prin ani de imagini stocate pe hard disk-uri. Ne-a făcut carantina mult mai uşor de suportat”, a spus Tom, unul dintre fondatori.

Anul acesta, au observat că au fost mai multe imagini ca niciodată, iar cei mai buni au fost aleşi pentru umorul imaginilor, dar şi pentru reuşita din punct de vedere tehnic a fotografiei.

FOTO: Instagram



Recente

Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg