FOTO La 60 de ani, are 268 de piercinguri în zona genitală. „Lumea crede că sunt diavolul!”
Rolf Buchholz are nu mai puţin de 516 de modificări corporale, dintre care 268 sunt piercinguri la nivelul penisului. Pentru unii, tatuajele şi piercigurile sunt un mod de exprimare a identităţii, pentru Rolf sunt un mod de viaţă. Conform Recordurilor Mondiale Guiness, bărbatul de 60 de ani are cele mai multe modificări corporale din lume.
Conform celor relatate de agenţia de ştiri UPI, bărbatul de origine germană nu şi-a dorit dintotdeauna să iasă în evidenţă cu felul cum arată. Dimpotrivă. Până la 40 de ani, nici măcar nu avea vreun tatuaj făcut, însă a devenit dependent de arta corporală la scurt timp după ce a început să experimenteze cu tatuajele şi piercingurile.
Acum, la 20 de ani de la primul său tatuaj, Rolf Buchholz deţine recordul mondial pentru numărul cel mai mare de modificări ale corpului. În total, are 453 de piercinguri – dintre care 158 sunt în zona gurii – dar şi tatuaje şi implanturi subcutanate care ies, la nivelul frunţii, ca nişte coarne.
“Multă lumea crede că sunt diavolul. Dar eu nu cred în diavol”, declară Buchholz, care a intrat în Cartea Recordurilor prima dată în 2010, când avea cele mai multe piercinguri din lume. La acea vreme, se putea mândri cu 453, dintre care 158 se aflau în jurul gurii şi 37, la nivelul sprâncenelor.
Deţinătorul a şase implanturi subcutanate are 90% din corpul său acoperit cu tatuaje. Nici măcar globul ocular nu a fost scutit de intentenţii extreme. Nu se ştie ce anume şi-a făcut, însă cert este că albul ochilor lui Rolf este acum negru complet.
„Ochii sunt ca cerneala, sunt negri, foarte negri, iar mie îmi place asta”, a dezvăluit bărbatul de 60 de ani care are un serviciu cât se poate de obişnuit. Conform celor relatate de Mirror, Rolf lucrează în telecomunicaţii şi deţine nu mai puţin de 278 de piercinguri pe penis, lucru care nu i-a afectat deloc viaţa sexuală.
„Toate acele piercinguri la nivelul organelor genitale nu constituie o problemă pentru mine”, a declarat Buchholz. „Le am de atâta timp, încât, dacă mă deranjau în vreun fel, le scoteam pur şi simplu”, adaugă acesta.
Dintre toate procedurile extreme pe care şi le-a făcut, cea mai dureroasă a fost tatuarea palmelor. „Doare rău, iar eu sunt un om care nu suportă prea bine durerea”, explică cel care a primit, în 2012, recordul mondial de a deţine cele mai multe modificări corporale.
Totuşi există situaţii, în viaţa de zi cu zi, în care felul cum arată i-a ridicat probleme lui Rolf Buchholz? În afară de reacţia trecătorilor de pe stradă, care probabil că întorc capul şi-l privesc ca pe o ciudăţenie, bărbatul de 60 de ani a întâmpinat probleme în aeroportul din Dubai, în 2014, când a fost reţinut din cauza felului în care arăta. Rolf trebuia să călătorească în Emiratele Arabe Unite pentru a ţine un discurs public într-un hotel, însă n-a reuşit să facă asta din cauza faptului că nu a fost primit în avion.
Un reprezentant al hotelului în care trebuia să aibă loc apariţia publică a neamţului a declarat că managerii lor au încercat să primească permisiunea autorităţilor de a-l lăsa pe Ralf să intre în ţară, însă au eşuat. Pentru unii, felul în care arată Buchholz poate fi un şoc imens, însă pentru el este ceva obişnuit: „Schimbările pe care le-am adus corpului meu sunt doar la exterior, nu m-au schimbat şi pe mine. Eu am rămas aceeaşi persoană ca întotdeauna”, susţine Rolf Buchholz.
Foto - Instagram Rolf Buchholz