Incredibil! Află ce sunt, de fapt, premoniţiile

1 79795 original jpg jpeg

Ni se întâmplă de multe ori, ca, în urma unui fapt împlinit, a unei acţiuni finalizate într-un mod surprinzător, să spunem „ştiam că aşa o să se întâmple”. În aceste situaţii, în care presentimentele “ne traduc” informaţii pe care în mod obişnuit, din diverse motive, nu le-am putea percepe, spunem că am avut o premoniţie.

Acest fenomen, considerat încă de mulţi dintre noi unul straniu, greu de explicat, marchează o anticipare a unui eveniment, fiind similară într-o oarecare măsură unui salt în timp.

Ce sunt premoniţiile?

Premoniţia, această formă de prezicere a viitorului, se referă la existenţa unor proprietăţi ale creierului uman de a afla cu exactitate evenimente viitoare, mai apropiate sau mai îndepărtate în timp.

Studiile ştiinţifice care au abordat această problemă, au concluzionat că unicele particule cunoscute, capabile de astfel de salturi temporale, sunt… tahionii.

,,,,,,,,,,,,

Află ce sunt premoniţiie



Recente

WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg