Nici extrovertit, dar nici introvertit? 5 semne că poţi să fii ambivert

1 personalitate jpg jpeg

Auzim des multe persoane care se caracterizează a fi „extrovertite‟ sau „introvertite‟, dar ce se întâmplă cu oamenii care nu se încadrează în nicio categorie? Teoria de specialitate scrie despre existenţa persoanelor ambiverte!

Poate sună complicat, dar ambiverţii se recunosc atât în persoanele introvertite, cât şi în persoanele extrovertite. Un exemplu bun, sunt persoanele ambiţioase, care îşi ating scopurile, fără prea multe manifestări, precum extrovertiţii şi fără să fie extrem de liniştite, aşa cum sunt persoanele introvertite.

O modalitate bună de a afla în ce categorie te încadrezi, este să observi ce alegi să faci la finalul zilei, când eşti obosit. Alegi să te relaxezi la o întâlnire cu prietenii sau preferi să stai singur? Extrovertiţii se relaxează mereu alături de prietenii lor, iar introvertiţii aleg de puţine ori să petreacă timp cu aceştia. Ambiverţii în schimb, reuşesc să fie flexibili, indiferent de situaţie. Iată câteva semne că şi tu te poţi încadra în această categorie!

Ştii când să vorbeşti în public

Introvertiţii vorbesc în public, în cazuri rare, atunci când situaţia o cere, în schimb extrovertiţii adoră să fie în centrul atenţiei şi să îşi spună părerea, în orice context. Ambiverţii sunt înclinaţi mai mult să îşi spună părerea, însă ştiu când este momentul să tacă sau să vorbească, spre deosebire de extrovertiţii, care parcă tot timpul ar avea ceva de spus. 

Eşti o persoană flexibilă

Dacă eşti ambivert, te poţi comporta ca un introvertit, dar şi ca un extrovertit. Spre exemplu, te poţi mula uşor după o persoană, în funcţie de context, poţi asculta cu atenţie o persoană în timp ce te afli doar tu cu ea, dar în acelaşi timp, îţi place şi să fii în centrul atenţiei, atunci când te afli în mulţime. Ambiverţii fac acest lucru în mod natural, ei ştiu cum să se adapteze atunci când circumstanţele o cer.

Eşti mereu indecis

În cazul în care te încadrezi în această categorie, este posibil să îţi lipsească obiectivele şi direcţiile fixe. Fiind o persoană flexibilă, îţi este mai uşor să te mulezi după alte persoane, să scapi din vedere obiectivele proprii şi să fii mai indecis.

Eşti imprevizibil

Pentru că poţi fi indecis, poţi fi totodată şi imprevizibil, lucru care îi poate deruta pe cei din jurul tău. Persoanelor ambiverte li se poate întâmpla să ia decizii la secundă, fiind influenţate de cei din jurul lor.

Nu îţi plac deciziile simple

Deciziile simple s-ar putea să fie epuizante pentru tine. Ambiverţii consumă multă energie pe lucrurile pe care le fac. Cunoscându-se pe ei înşişi, introvertiţii se pot decide cu uşurinţă să reunţe la un eveniment, deoarece ei ştiu din start că nu le plac petrecerile. Un ambivert, în schimb, este mai stresat de această decizie simplă şi consumă multă energie până când se decide ce să facă cu adevărat.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Isla Fisher  foto   Instagram jpg
Jack Osbourne, Kelly Osbourne, Sharon Osbourne la înmormântarea lui Ozzy Osbourne  foto   Profimedia jpg
LeAnn Rimes  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  sursa foto   Instagram jpg
Dakota Fanning  foto   Profimedia jpg
Martha Stewart  foto   Profimedia jpg
Pierce Brosnan  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Instagrm jpg
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise  foto   Profimedia jpg
space background jpg
Sydney Sweeney  sursa foto   Profimedia jpg
vedete  foto   instagram jpg
day2 jp robert nostalgia imaginarium  72 jpg
ashley endemano 7wdAUf9XKfo unsplash jpg
Kieran Culkin  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Jennifer Aniston  foto   Profimedia jpg
Gloria Estefan  foto   Profimedia jpg
Reese Witherspoon  foto   Profimedia jpg