S-au deghizat în bărbaţi, s-au opus regulilor impuse de societate şi au scris istorie

De-a lungul istoriei, femeile au fost nevoite să respecte un standard pe care societatea îl credea potrivit pentru ele. Oricare dintre ele se opunea era considerată nebună sau blamată pentru un comportament considerat total nepotrivit.

Poveştilor acestor femei care au refuzat să respecte regulile demonstrează curajul lor de a realiza ceea ce şi-au dorit să facă, chiar dacă au fost nevoite să se deghizeze în bărbaţi. Au îndrăznit să sfideze şi chiar au schimbat vieţile altor femei cu aceleaşi aspiraţii, fiind deschizătoare de drumuri pentru acestea.

Cea mai cunoscută dintre ele este Ioana d’Arc care a schimbat cursul istoriei. S-a prefăcut că este un bărbat, astfel încât să poată conduce armata franceză pentru a elibera propriile teritorii aflate sub dominaţia Angliei, în timpul războiului de 100 de ani. Capturată de burgunzi, nobili francezi care deveniseră aliaţi ai englezilor, ea a fost supusă unui proces religios, acuzată de erezie şi condamnată la moarte la numai 19 ani, pe 30 mai 1431. Este sanctificată abia după 490 de ani.

Rena Kanokogi

A fost un renumit expert de judo american, dar în 1959 a descoperit că nu poate concura pentru că era femeie. S-a deghizat în bărbat pentru a putea participa la un turneu de judo şi a câştigat, învingându-i pe toţi adversarii săi. După ce s-a descoperit că este femeie, Rena a fost nevoită să renunţe la medalia câştigată. În ciuda acestui eşec, n-a renunţat. A călătorit în Japonia pentru a-şi continua antrenamentul de judo şi a devenit prima femeie care s-a antrenat cu bărbaţii la Institutul Kodokan din Tokyo. A devenit fondatoarea primului campionat mondial feminin de judo.

După aproximativ 50 de ani de când a fost nevoită să dea înapoi medalia câştigată, Rena a primit o medalie de aur din partea statului New York, care a felicitat-o pentru contribuţia sa adusă artelor marţiale şi judo-ului în special. La doar 3 luni de la primirea medaliei, în anul 2009, sportiva a decedat. Avea 74 de ani.

Kathrine Switzer

A dorit să alerge la maratonul din Boston, SUA, dar femeile nu aveau voie să concureze. Îşi aminteşte că antrenorul ei i-a spus că dacă ar fi posibil, ea ar putea fi una dintre participantele cu şansă la victorie. Aceste vorbe au motivat-o să se înscrie la competiţie în anul 1967 sub numele K.V. Switzer. Atunci a devenit prima femeie care a participat la celebrul concurs de alergători.

Cu câteva momente înainte de maraton, un alt alergător a comentat că ar trebui să-şi scoată rujul pentru a nu fi desscoperită identitatea ei. A refuzat, iar la final, când reporterii sportivi au intervievat-o, ea le-a spus că-i place să alerge şi că va reveni la maraton chiar dacă va fi interzis clubul ei.

Nu după mult timp după ce a participat la maratonul din Boston, oficialii au ridicat interdicţia de a împiedica femeile să concureze. Kathrine a ocupat primul loc la maratonul din New York City în anul 1974, iar în anul 2017, a participat din nou la maratonul din Boston, pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a alergării sale istorice.

Mary Ann Evans

A fost una dintre cele mai mari scriitoare din secolul al XIX-lea. Îngrijorată de faptul că opera ei era posibil să nu fie luată în serios din cauză că era femeie, ea a decis să-şi publice cele 6 romane - „Adam Bede” (1859), „Moara de pe Floss” (1860), „Silas Marner” (1861), „Romola” (1862-1863), „Middlemarch” (1871- 1872) şi „Daniel Deronda” (1876) - sub numele de George Eliot.

Mary Ann dorea ca romanele ei să fie judecate de contemporanii ei separat de cele romanţioase ale altor scriitoare ale vremii. A crezut că folosirea unui nume de bărbat ar ajuta-o să-şi protejeze viaţa privată de controlul societăţii, cu atât mai mult cu cât ar fi fost posibil să iasă la iveală relaţia sa cu George Henry Lewes, un bărbat căsătorit care o şi încurajase să scrie. Sub acelaşi nume a scris pentru o publicaţie importantă pentru radicalii filosofici, „Westminister Review‟, la care a fost numită editor.

Norah Vincent

Este o jurnalistă care a decis să lucreze sub acoperire, ca bărbat, timp de un an şi jumătate, alegând alter ego-ul de Ned Vincent. Voia să ştie dacă va fi tratată diferit ca bărbat. A purtat luat lecţii de voce pentru a vorbi ca un bărbat şi a purtat haine care să-i facă fizicul mai realist. A avut întâlniri cu femei, a vizitat baruri de striptease, s-a înscris într-o ligă de bowling, s-a angajat în vânzări şi s-a infiltrat într-un grup de terapie pentru bărbaţi.

Cartea ei, „Self-Made Man”, a fost publicată în anul 2006. Experimentul ei social a făcut-o să realizeze avantajele de a fi femeie şi dezavantajele bărbaţilor: „Bărbaţii suferă. Au probleme diferite pe care le au femeile. Au nevoie de simpatia noastră, de dragostea noastră şi avem nevoie unul de celălalt mai mult decât orice altceva”.

Imagine de Agata Siemaszko de la Pixabay