Un simplu compliment poate să facă diferenţa. Impactul cuvintelor frumoase în viaţa de zi cu zi

1 compliment jpg jpeg

Atât la locul de muncă, cât şi într-un cerc restrâns, productivitatea este foarte importantă. Potrivit unui studiu realizat recent, complimentele au o mare legătură cu cât de eficienţi suntem în zona în care ne desfăşurăm activităţile.

Exprimarea laudelor şi a recunoştinţei este extrem de importantă pentru menţinerea moralului ridicat. S-a demonstrat că recunoştinţa îi face pe oameni să fie apreciaţi, reduce efectele negative ale stresului şi îmbunătăţeşte performanţele angajaţilor la locul de muncă.

Laudele ne fac mai productivi

Creierul procesează complimentele în mod similar recompenselor financiare: „Totul este să-i apreciezi, să-i respecţi şi să le mulţumeşti la fiecare pas al drumului”, spune Alan Mulally, un cunoscut om de afaceri. În cadrul unui studiu realizat recent, cercetătorii le-au cerut solicitat participanţilor să estimeze cum se vor simţi după ce au primit un compliment. Apoi, i-au rugat să complimenteze şi ei la rândul lor o altă persoană din eşantion. Au comparat cum s-a simţit acea persoană după ce a primit complimentul, cu modul în care participanţii şi-au imaginat că se va simţi acea persoană. Cercetătorii au constatat că oamenii au subestimat cât de bun ar fi complimentul lor oferit altor persoane. Cei care oferă un compliment, tind să creadă că cealaltă persoană nu îl va aprecia atât de mult, din contră, ei consideră că acea persoană se va simţi puţin inconfortabil. În schimb, studiul arată că primirea unui compliment le luminează ziua oamenilor mai mult decât se anticipase, făcându-i să se simtă mai bine şi mai puţin incomod.

Oamenilor le este greu să ofere un compliment

Din exterior, pare evident că primirea unui compliment te face să te simţi mai bine. Cui nu-i place când cineva laudă modul de gestionare a unei situaţii tensionate la locul de muncă? 90% din oamenii cercetaţi cred că ar trebui să se complimenteze mai des, dar doar 50% dintre persoane o fac de fapt. S-a demonstrat că în ciuda dorinţei pe care o împărtăşesc la scară largă de a oferi complimente, oamenii renunţă uşor la oportunităţile de a-i face pe ceilalţi să se simtă apreciaţi. Din păcate, pesimismul oamenilor îi determină să se abţină să ofere un compliment, care i-ar face celuilalt ziua mai bună.

Suntem reticenţi să ne arătăm recunoştinţa

Nu doar complimentele suferă de subevaluare. Cercetările arată că, oamenii subestimează cât de mult beneficiarii apreciază recunoştinţa. În cadrul aceluiaşi studiu, participanţii au scris scrisori de recunoştinţă exprimându-şi aprecierea faţă de cineva. Destinatarii au fost apoi întrebaţi cum s-au simţit când le-au primit. Când cercetătorii au comparat sentimentele destinatarilor cu aşteptările expeditorilor, au descoperit că expeditorii au subestimat modul pozitiv în care s-ar simţi destinatarii. Din nou, convingerile pesimiste ale oamenilor îi pot împiedica să facă un act de bunătate, care le-ar spori sentimentele de apreciere.

Ce sfătuiesc specialiştii

Oamenii de ştiinţă ne îndeamnă să oferim mai des complimente, deoarece îmbunătăţesc atât starea de spirit, cât şi sănătatea. O modalitatea de a depăşi acest „trac” în a-i oferi cuiva un compliment este să te concentrezi mai puţin asupra cuvintelor, ci mai mult asupra căldurii pe care o transmiţi.

S-a constatat că sinceritatea şi căldura cu care oamenii primesc complimentele le creşte interesul de a oferi înapoi complimente altora. Există numeroase dovezi care arată că indiferent dacă facem un compliment sau ne exprimăm recunoştinţă, beneficiarii vor avea dispoziţia mai ridicată şi un grad de bunăstare mai înalt.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg