Ai din nou ocazia să îi vezi pe Anitta și Travis Scott la cel mai accesibil preț din lume! BEACH, PLEASE!

Începând de azi, 21 iunie, ora 19:00, un număr limitat de abonamente ,,Acces general" vor fi repuse în vânzare pe site-ul BEACH, PLEASE!. Organizatorii au reușit suplimentarea acestora rezolvând problema parcărilor și alocând mai mult spațiu pentru festivalieri. Cantitatea este limitată, iar odată vândute nu va mai exista o nouă tranșă din această categorie.

Beach Please bilete GA jpeg

„În urmă cu doi ani am pornit cu un concert pe plajă, iar astăzi avem un festival ce se întinde pe 20 de hectare, plus 50 hectare de parcări, și care a fost sold out cu o lună înainte ca el să aibă loc. Ne-am gândit că vara aceasta va fi o ediție bombă, dar nu ne așteptam să fim cel mai bine vândut festival de muzică din România, fiind doar la a treia ediție. Ne-am repliat rapid și am pus la vânzare o cantitate foarte limitată de abonamente cu acces general. Cel mai probabil însă, ele se vor vinde rapid.” Declară Andrei Șelaru ( Selly), co-fondator al festivalului.

Biletele se găsesc pe tickets.beach-please.ro, iar costul lor variază între 179 de euro pentru un pass de o zi și poate ajunge până la 399 euro pentru o experiență inedită General Access-Backstage Pass, valabilă pentru toate zilele de festival. 

Noul val de bilete vine cu un line-up impresionant de artiști români, inclusiv Inna, Smiley, Alina Eremia, Antonia, Alex Velea, Killa Fonic, Mario Fresh, Connect-R, Randi, Alexandra Stan și alți 200 de artiști, care vor urca pe scena de la Costinești în cele cinci zile de festival.

Mai mult, Travis Scott vine în România la BEACH, PLEASE! înainte de începerea turneului său mondial, punând astfel Costineștiul pe harta muzicii mondiale. Anitta, regina twerk-ului brazilian, vine și ea pentru prima oară în România. Alături de cei doi, trapperi și rapperi consacrați precum Wiz Khalifa, Gucci Mane și Ice Spice ajung tot pentru prima oară pe o scenă din țara noastră. NLE Choppa și 6ix9ine revin la BEACH, PLEASE! 2024 după show-urile de proporții de la edițiile trecute. Line-up-ul ediției bombă din acest an însumează aproximativ 288 de milioane de ascultători din întreaga lume, conform Spotify, și face ca astăzi Beach, Please! să fie cel mai mare festival urban din Estul Europei.

„Ne-am dorit să îi avem pe scenă cei mai buni, atât români, cât și internaționali.  Pe lângă cei  super cunoscuți, vom avea însă și performeri iubiți de public, dar nu mainstream. Cert e că va fi muzică bună, pentru toate gusturile, pe toate scenele de festival.” Adaugă Andrei Șelaru ( Selly), co-fondator al festivalului

Peste 200 de artiști români și internaționali sunt așteptați pe plaja de la Costinești. French Montana,  Trippi Redd, Yeat, Don Toliver, Lil Pump, Chief Keef sunt doar câțiva dintre headlinerii confirmați, care concertează între 10 și 14 iulie, la cea de-a treia ediție Beach, Please!. Festivalul care a pornit ca o petrecere pe plajă în Costinești, în 2022, s-a transformat într-un fenomen pentru tineri și a devenit cel mai mare festival urban din Estul Europei. La ediția de anul acesta a BEACH, PLEASE! Festival, peste 2.000 de oameni vor lucra în cadrul festivalului, iar pentru că siguranța participanților a fost de la început o prioritate, Beach, Please! are cel mai mare număr de agenți de pază pe cap de participant dintre toate festivalurile din România, și un număr mare de voluntari ce au asigurat, an de an, un acces ușor în eveniment, fără cozi.

De anul acesta, participanții se vor putea caza direct în festival, într-un camping uriaș. Acesta are 15.000 mp și este împărțit în două zone – una cu corturi deja amenajate, care pot fi închiriate de la 130 euro/pers, iar alta în care participanții își pot aduce propriile corturi și se pot campa pentru o taxă de 70 euro/pers pentru toată perioada festivalului. La aceste costuri se adaugă și biletul de intrare în festival.

Nici transportul nu va fi o problemă. Vor exista autobuze care transportă festivalierii între Costinești și toate stațiunile vecine, astfel încât să-și poată găsi cazarea perfectă, dacă nu vor să rămână în camping.

Istoria Festivalului Beach, Please!

Beach, Please! a debutat în anul 2022 pe plaja de la Costinești, la inițiativa lui Andrei Șelaru (Selly) și Lucian Ștefan (Global), într-o variantă mult mai restrânsă, de doar 30.000 de participanți. Audiența festivalului aproape s-a triplat de la un an la altul. Aproximativ 80.000 de oameni au venit la cel mai mare festival urban de la malul mării în cel de-al doilea an, iar în 2024 sunt așteptate peste 200.000 de persoane. Investiția din acest an se ridică la 12 milioane de euro, dintre care aproximativ 7 milioane sunt alocate pentru artiști.



Recente

Tânăr și niliniștit  foto   Shutterstock jpg
angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
featured image (3) jpg
Serena Williams  sursa foto   Shutterstock jpg
Miley Cyrus  foto   Shutterstock jpg
1 jamie foxx shutterstock 1325983100 jpg jpeg
Nicole Kidman  foto   Shuttestock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
las vegas jpg
Jennifer Garner  sursa   Shutterstock jpg
Damian Draghici   Meditatii Romanesti 7 jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
actrița Teri Hatcher  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium 2024 Day2 Gicu (350) jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg