Alege şi trimite un copil în tabără!

1 70173 original jpg jpeg

Asociaţia „Ana şi Copiii” a lansat campania „Alege şi trimite un copil în tabără!”, în urma căreia peste o sută de copii, din comunităţile defavorizate, care au avut rezultate bune la şcoală, vor merge într-o tabără de vară.

„Organizăm aceste tabere pentru că vrem să încurajăm şi să răsplătim copiii pentru rezultatele lor bune la învăţătură. Toţi copiii provin din familii foarte sărace,care nu le pot oferi cele câteva zile de bucurie,atât de aşteptate de micuţi în fiecare an. Fără ajutorul nostru,pe ei îi aşteaptă o vară lungă,fără amintiri frumoase”,spune Mihaela Voivozeanu,Preşedintele Asociaţiei „Ana şi Copiii”.Tabăra pentru copii va fi organizată în două serii de câte cincizeci de copii,în luna august. În funcţie de fondurile strânse,numărul copiilor care vor merge în tabără va fi suplimentat. Costul pentru un copil este de 300 de lei,iar campania se va încheia în data de 10 iulie 2013.

Campania aflată la cea de-a şasea ediţie,se desfăşoară pe pagina oficială a Asociaţiei „Ana şi Copiii” şi poate fi accesată AICI.



Recente

Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg