Ce culori se poartă în sezonul toamnă-iarnă

1 robes automne hiver jpg jpeg

Contrastante şi calde, culorile inspirate din natură se aruncă într-un vals molcom, precum frunzele galben-ruginii, pentru a crea ţinute armonioase şi potrivite sezonului de toamnă-iarnă. Paleta versatilă de nuanţe dă o energie aparte hainelor pe care le porţi, oferindu-ţi un sentiment de încredere. Află ce culori se partă în sezonul rece pentru a fi în ton cu moda.

În sezonul toamnă-iarnă (2018-2019) culorile-vedetă sunt bordoul, verdele kaki, albastrul egiptean, galbenul-pal, bejul, violetul, maroul cognac, precum şi portocaliul estompat.  

Bordo ca să fii eleganţa întruchipată

Una dintre culorile cu care nu vei da greş în perioada următoare este bordoul. Mai discret decât roşul intens, această nuanţă somptuoasă, care aminteşte de culoarea vinului, denotă eleganţă, distincţie şi rafinament. Dacă vrei să ieşi din tipare, poţi opta pentru un costum bordo, compus din sacou şi din fustă. Rupe monotonia cu o bluză albă şi completează ţinuta cu o geantă neagră şi cu o pereche de botine cu toc.

Albastrul te pune în evidenţă

Este una dintre nuanţele cel mai uşor de purtat, care vine bine indiferent că eşti blondă, şatenă, roşcată sau brunetă. Deşi este o culoare impunătoare, aparent rigidă, o poţi purta în tot felul de ocazii: office, casual sau festive. Îmbracă o rochie albastră cu volane, ca să obţii o ţinută elegantă şi în acelaşi timp desăvârşită. Aceasta se potriveşte bine cu o pereche de pantofi negri din lac şi cu o geantă neagră, la fel, din lac. Pentru un plus de eleganţă, completează ţinuta cu un set de bijuterii cu perle.

Verdele, pentru ţinute îndrăzneţe

Pentru a diversifica paleta sezonului, alege verdele kaki, care aminteşte de culoarea muşchiului reavăn din pădure. Este nuanţa perfectă pentru o ţinută îndrăzneaţă de toamnă, căci poţi crea jocuri cromatice foarte asemănătoare cu cele din natură. Bunăoară, o fustă verde kaki, cu volănaşe, poate fi purtată cu un pulover gri foarte larg, pe care să-l prinzi la mijloc cu o curea. Mai adaugă ţinutei o pereche de botine maro-cognac cu toc mic şi o geantă în aceeaşi culoare, pentru a crea o imagine creativă şi rebelă.

Sursă imagine: www.cosmopolitan.fr



Recente

Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg