Cel mai mare Adrenaline Tower din lume și primul din România se deschide în august la Cluj! Adventure Land și Adrenaline Tower, inaugurate la Wonder Family Fest

Primul Adrenaline Tower din România, cu o înălțime impresionantă de 24 de metri, va fi inaugurat în 2 august, dată la care începe prima ediție a Wonder Family Fest, cel mai mare festival pentru familii din România. Turnul a fost construit în interiorul Wonderland, un resort aflat într-un cadru natural feeric, amenajat pe o suprafață de 357.000 m2, lângă Cluj-Napoca. Adrenaline Tower este un ansamblu hexagonal care conține 120 de jocuri de aventură pe 5 niveluri de traseu.

MAGIC IN THE AIR jpg

Darius Mârza, CEO Wonderland Resort”Am adus în România cel mai mare Adrenaline Tower din lume! Avem 24 de jocuri pe fiecare din cele cinci niveluri ale turnului. Ne vom aventura pe el prima dată la Wonder Family Fest, în 2-4 august, iar după festival va rămâne deschis pentru toți amatorii de aventură, alături de alte activități conexe pregătite în jurul acestui ”rege” al zonei de adrenalină. Astfel de ansambluri, dar mai mici și mai ”scunde” - cel mai înalt e de 4 niveluri - sunt câteva în lume și se găsesc în Japonia, China, Elveția, Danemarca. Sunt niște construcții extrem de impresionante. Ne-am dorit foarte mult să avem așa ceva și la noi în țară iar de acum, Wonderland devine punctul zero al circuitelor de acest tip în România.”

În turn pot să intre simultan cel mult 250 de persoane. Cele 5 circuite disponibile au fost stabilite în funcție de dificultate, dar și de distanța de la sol:

●        CIRUITUL MOV – aflat la 70 cm deasupra solului / grad de dificultate scăzut / limita de vârstă: 3-5 ani / jocuri ușoare / limita de înălțime: min. 70 cm – max. 100 cm;

●        CIRCUITUL GALBEN – aflat la 3 m deasupra solului / grad de dificultate ușor-mediu / jocuri ușoare / limită înălțime: min. 100 cm;

●        CIRCUITUL VERDE – aflat la 9 m deasupra solului / grad de dificultate mediu / jocuri de dificultate medie (condiție fizică minimă) / limita de înălțime: min. 140 cm;

●        CIRCUITUL ALBASTRU – aflat la 15 m deasupra solului / grad de dificultate mediu spre greu / parcurgerea traseului verde este obligatorie înainte / jocuri dificultate medie / limita de înălțime: min. 140 cm;

●        CIRCUITUL ROȘU – aflat la 21 m deasupra solului / grad de dificultate mare, recomandat adulților și copiilor cu înălțimea de peste 150 cm și persoanelor cu o condiție fizică bună / jocuri solicitante din punct de vedere fizic și psihologic / parcurgerea traseelor verde și albastru este obligatorie.

Prețurile sunt de 80 de lei pentru copii și 100 de lei pentru adulți, pentru 3 ore de distracție la înălțime.

Adventure (Wonder)Land, cel mai nou parc de distracții din România

Adrenaline Tower este punctul central al unei întregi zone de aventură construite la Wonderland Resort, care va fi inaugurată cu ocazia Wonder Family Fest: ADVENTURE LAND. Aceasta va rămâne funcțională și după eveniment și conține:

●      Tiroliană - un traseu de 600 de metri care începe de la liziera pădurii și îi duce pe aventurieri până la Adrenaline Tower;

●      Boburi gravitaționale (luge) - o pistă de bob de 250 de metri lungime, care include obstacole, cotituri și tuneluri; atracție gândită pentru amatorii de viteză;

●      Tubing - distracție pe colace săltărețe;

●      Telescaun de 2 persoane - 300 de metri lungime;

●      Tir cu arcul;

●      Paintball;

●      Tobogane gonflabile pentru toate vârstele - tobogane de diferite forme și dimensiuni disponibile atât pentru copii, cât și pentru părinți și bunici;

●      Echitație indoor sau outdoor - plimbări pe cal în interior sau în natură;

Unele dintre atracții sunt cu acces pe baza brățării de festival, altele sunt cu taxă; prețurile se încadrează între 25 și 45 de lei/tură/persoană.

Lansare Wonder Family Fest 1080x1080 png

MAGIC IN THE AIR - Adrenalină la mare înălțime

Distracția și aventura continuă la Wonder Family Fest și mai sus de cei 25 de metri pe care îi are Adrenaline Tower. Pe perioada festivalului vor fi organizate o serie întreagă de activități și spectacole în aer, iar multe dintre acestea sunt disponibile la Wonderland și în cursul anului:

  1. Salt în tandem cu parașuta, alături de SkyDive Transilvania - o experiență dedicată tinerilor care au împlinit vârsta de 14 ani (cu acordul scris al părinților) și adulților care vin la festival. Doritorii vor putea să sară, alături de un instructor, de la 3.000 de metri altitudine. Participanții vor fi duși cu elicopterul din festival în Dezmir, de unde se vor urca în avion și aduși înapoi în zona Wonderland unde va avea loc saltul, cu preluare în locație. Experiența, gândită special pentru festival, este Premium și include poze din toate unghiurile și o filmare cu toate momentele saltului, astfel încât să poți retrăi această experiență ori de câte ori dorești. Preț pachet: 2.500 lei/persoană, duratã 60 min.

REZERVĂRILE se fac pe site-ul Wonderland

  1. Zbor cu elicopterul - Wonder Family Fest, dar și zonele superbe din jurul resortului Wonderland vor putea fi admirate de la înălțime de cei care optează pentru o plimbare cu elicopterul. Variantele sunt de: plimbare medie, de 30 de minute, pentru 3 persoane, sau plimbare scurtă, de 15 minute, pentru 3 persoane. Prețul este pentru un zbor, a cărui capacitate maximă este de 3 persoane și trebuie plătit integral, indiferent dacă în elicopter urcă o persoană sau trei.
ADRENALINE TOWER   square  png

REZERVĂRILE pentru zboruri se fac pe site-ul Wonderland:

-        zbor 15 minute

-        zbor 30 minute

  1. Zbor cu balon cu aer cald - o experiență unică de zbor, potrivită pentru toată familia. Balonul cu aer cald se înalță între 60 – 300 metri, iar într-un balon pot zbura patru pasageri și pilotul. Se poate opta și pentru o ridicare de la sol cu balonul (zbor ancorat). Detalii pe site-ul Wonderland.

Foarte IMPORTANT: zborurile cu balonul sunt condiționate de condiții meteo speciale, de aceea ridicarea balonului va fi decisă în dimineața fiecărei zile. Drept urmare, rezervările nu se pot face decât la fața locului, zilnic, în festival, la Info Points.

  1. Show-uri aviatice - Acrobații pe cer coordonate de SkyDive Transilvania. Vor fi organizate cinci show-uri aviatice: 2 august, orele 17:30 - 18:30, 3 și 4 august, orele 11:30 - 12:30 și 17:30 - 18:30.

WONDER FAMILY FEST - cel mai mare festival pentru familii din România

Prima ediție a Wonder Family Fest va avea loc între 2 și 4 august 2024, la Wonderland Resort din comuna Feleacu, județul Cluj. În cele trei zile ale evenimentului vor avea loc sute de activități pentru întreaga familie, dar și concerte live pe cele patru scene amenajate. Activitățile se vor desfășura pe o suprafață de 357.000 m2,  în mijlocul naturii, dar și în interiorul clădirilor parte a Wonderland Resort, și sunt concepute astfel încât să implice întreaga familie.

DESPRE WONDERLAND RESORT

Wonderland Resort este un complex de lux situat în comuna Feleacu, județul Cluj, care oferă un cadru natural feeric și activități pentru toate vârstele. Resortul dispune de facilități premium, inclusiv hoteluri de 5 stele, SPA, bază de echitație, terenuri de tenis și paintball și este dedicat transformării fiecărui eveniment într-o experiență memorabilă.



Recente

Tânăr și niliniștit  foto   Shutterstock jpg
angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
featured image (3) jpg
Serena Williams  sursa foto   Shutterstock jpg
Miley Cyrus  foto   Shutterstock jpg
1 jamie foxx shutterstock 1325983100 jpg jpeg
Nicole Kidman  foto   Shuttestock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
las vegas jpg
Jennifer Garner  sursa   Shutterstock jpg
Damian Draghici   Meditatii Romanesti 7 jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
actrița Teri Hatcher  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium 2024 Day2 Gicu (350) jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg