Cel mai mare festival dedicat copiilor şi părinţilor

1 1unifest itsy bitsy 2019 jpg jpg jpeg

Pe 1 iunie, Parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucuresti va găzdui 1uniFEST, un festival cu activităţi pentru toata familia, jocuri şi concursuri, distracţie si o mulţime de surprize!

De 1 iunie, distracţia e în toi,  în parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti!

Festivalul va avea mai multe zone de interes, respectiv zona cu activităţi dedicate bebeluşilor şi mămicilor însărcinate, zona cu activităţi creative şi de joacă, zona cu spectacole de teatru şi lectură – Lumea Poveştilor, zona sporturilor, Itsy Bitsy Show cu scena plină de surprize etc. Taţii au anul acesta o zona doar a lor, unde se va râde mult şi se vor juca cele mai trăsnite jocuri, în care ei vor fi protagoniştii, iar copiii îi vor arbitra.

La 1uniFEST, copiii vor putea învăţa mai multe despre plantarea legumelor. În zona de grădinarit, îi aşteaptă ghivece biodegradabile şi seminţe, numai bune pentru plantat.

Opt trupe de teatru vor urca pe scena din Foişorul de Lemn şi le promit copiilor şi părintilor spectacole memorabile, pline de emoţie şi culoare. De asemenea, pe scenă vor urca şi cei de la Voltaj Academy, Contrapunct, DeMoga Music Junior Camp, Miniton, Liliput, Hi Ha Hu, explozivii Blana Bomba si multi altii.

În zona dedicată bebeluşilor, echipa Superbebe.ro va organiza concursuri şi tombole cu premii. Toţi copiii care vor s-o cunoască pe Minnie Mouse sunt aşteptaţi între orele 10-12 în spaţiul destinat Superbebe.ro. Tot acolo, la ora 12.00, vor putea face cele mai multe baloane de săpun.

Cele mai iubite vedete, de la singurul radio pentru copii şi părinţi din Romania, Itsy, Bitsy şi Super ZAPA îşi vor aştepta fanii în RADIOMOBIL, care va transmite live din parc gândurile celor mici, în cea mai importantă zi din an pentru ei.



Recente

Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg