Cel mai rapid Pagani e un avion

1 77199 original jpg jpeg

Divizia de design de la Mercedes a realizat orice de la elicoptere la apartamente şi yacht-uri. Şi Porsche are o ambarcaţiune, la fel ca Aston Martin. Pagani nu putea rămâne pe dinafară, aşa că brand-ul şi-a realizat propriul interior de avion.

Orice producător auto de lux se implică şi în domeniul nautic sau în aviaţie. Aşa a făcut, evident, şi Pagani. Aeronava cu interior desenat de designerii italieni se numeşte Infinito şi îi aparţine chiar lui Horacio Pagani, fondatorul argentinian al brand-ului auto. Este un avion Airbus ACJ319neo jet cu 8 locuri şi, pentru că maşinile companiei sunt exotice, extravagante şi scandalos de rapide şi exclusiviste, avionul nu putea fi altfel.

Exact ca un Huayra, Infinito foloseşte materiale compozite uşoare, cum ar fi carbon şi carbon-titan, în fuselajul avionului, în cele opt scaune ale pasagerilor, în mese şi în structura pereţilor interiori.

Iar asemănările cu Huayra nu se opresc aici. Există, la interior tipul de iluminare cu LED “cromoterapie”, iar butoanele şi comutatoarele sunt realizate din aluminiu. Tot ce atingi e din materiale preţioase, iar pielea crem este pe listă. Dar la bordul avionului ai ceva ce nu poţi avea în maşină. Un tavan “sky ceiling”, pe care este proiectat tot ce se întâmplă afară, indiferent de momentele zilei.



Recente

Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png