Cele mai bizare legi rutiere din lume. Să nu cumva să conduci dezbrăcat!

1 75399 original jpg jpeg

Ne-am obişnuit să ne plângem de legile noastre, dar ce să mai zică luxemburghezii, de exemplu, care sunt obligaţi să aibă ştergătoare, chiar dacă maşinile pe care le conduc nu au parbriz? Iată cele mai bizare legi rutiere din lume!

FoxNews a alcătuit lista celor mai ciudate reguli care se aplică în trafic pe mapamond. Oricât de rele vi se par legile noastre, puteţi să vă consolaţi cu gândul că la alţii e mai rău!10. În Peninsula Scandinavă trebuie să rulezi cu farurile aprinse, şi pe timp de zi, indiferent dacă te afli în oraş sau în afara oraşului. Nu, nu se acceptă luminile de zi sau proiectoarele.9. În Luxemburg, şoferii sunt obligaţi să aibă ştergătoare, chiar dacă nu au parbriz la maşina pe care o conduc.8. În San Francisco, există o lege care le interzice spălătoriilor auto să folosească lenjerie intimă pe post de cârpe de şters apa de pe maşini. În regie proprie, americanii pot folosi orice.7. Pe celebra Autobahn din Germania este ilegal să rămâi fără benzină. Ca să se ferească de amenzi drastice, şoferii părăsesc autostrada imediat ce se aprinde în bord martorul roşu care anunţă că autonomia e pe sfârşite.6. În Denver, Colorado, cine are o maşină neagră, nu are voie să o scoată la plimbare duminica. Cine greşeşte, plăteşte amendă!5. Pentru a fluidiza traficul în Manilla, autorităţile filipineze impun reguli asemănătoare cu cele din perioada comunistă de la noi: dacă numărul de înmatriculare se încheie în 1 sau 2, şoferii nu au voie să conducă în zilele de luni.

Descoperă care sunt cele mai bizare legi rutiere din întreaga lume pe autoexpert.ro

Credit foto: www.thatcarlady.com



Recente

Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png