Conil Fest, festivalul copiilor

1 54104 original jpg jpeg

1 Iunie bate la uşă şi încă nu ştii cum veţi petrece această zi atât de specială pentru copilul tău? Oferă-i două zile de distracţie, jocuri, dans şi muzică alături de alţi copii şi va avea parte de cea mai frumoasă aniversare a copilului!

Pe 1 şi 2 iunie,la Teatrul Giuleşti din Capitală se va desfăşura CONIL FEST-Festivalul Integrării,ediţia a VII –a,organizat de Asociaţia CONIL,  în  parteneriat cu Opera Comică pentru Copii şi ISMB – Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 5 Bucureşti.  

Acest festival îşi continuă tradiţia,devenită deja renume,a promovării talentelor artistice de la cele mai fragede vârste,şi va aduce pe scena Teatrului Giuleşti un număr de aproximativ 1300 de copii din peste 30 de instituţii de învăţământ privat şi de stat – grădiniţe,şcoli,cluburi pentru copii,şcoli speciale sau centre de plasament din Bucureşti şi din ţară.

Astfel,pe scenă vor fi prezenţi cu momente artistice variate,copiii de la Şcoala de Ambliopi “Austrului” din Capitală,cei de la Centrul nr. 3 pentru Hipoacuzici sau din cadrul Liceului Tehnologic Special “Regina Elisabeta” şi mulţi,mulţi alţii.De pe scena festivalului nu vor lipsi momentele de dans clasic,modern şi contemporan,dansurile populare,recitalurile muzicale şi de poezii,demonstraţiile de arte marţiale sau momentele teatrale. Dincolo de bucuria prezenţei pe scena de spectacol,toţi micii artişti vor primi diplome,cadouri şi premii generoase.

Simultan,în foaierul Teatrului Giuleşti va fi organizat târgul de oferte educaţionale KID’s SUMMER FAIR 2013 – editia a III-a,care va aduce cu sine numeroşi invitaţi surpriză,ateliere recreative şi distractive – Fun Science sau animaţie pentru copii-şi spectacolele de teatru din foaier.

Printre sponsorii evenimentului se numără Grupul Editorial Corint,Fundaţia Heydar Aliyev,Metrorex,  Aqua Carpatica,Danone,Biofarm,Tymbark,Ulker,ZIZI Mall,Asociaţia “O şansă pentru viitor”,Asociaţia M.A.M.E.,Didactica Publishing House,Dental Viv Clinique,Merlin – carţi şi jucării.

Intrarea este liberă.



Recente

Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Sandra Bullock  foto   Profimedia jpg
ChatGPT Image Apr 16, 2026, 01 59 41 PM png
clickpentrufemei ro pexels deyvi romero 15310 89955 jpg
Prince  foto   Profimedia jpg
Elizabeth Banks  foto   Profimedia jpg
featured image (1) jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lucy Liu  foto   Profimedia jpg
Justin Bieber  foto   Profimedia jpg
Jennie Garth și fostul soț   profimedia jpg
tree decorated with colorful easter eggs street easter decor jpg
 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg