Cum să arăţi impecabil în perioada rece. Sfaturi pentru un look chic pe timpul iernii

1 shutterstock 236603167 jpg jpeg

Atunci când sezonul se schimbă şi vin zilele răcoroase, cu ploi sau ninsori, poate fi destul de greu să arăţi la fel de bine ca de obicei. Ţinuta mai groasă îţi poate ascunde formele, vântul şi umezeala îţi strică coafura, iar aerul rece îţi usucă tenul. Cu toate acestea, dacă eşti atentă la câteva aspecte, iarna îţi poate oferi, de fapt, un prilej să arăţi fabulos. Urmăreşte aceste trei aspecte pentru a fi la fel de chic indiferent de vreme:

  • Alege haine cu stil şi călduroase;
  • Optează pentru un machiaj luminos;
  • Îngrijeşte-ţi părul.

Pare o provocare destul de mare să fii modernă şi, în acelaşi timp, să nu tremuri de frig. Nu e de mirare de ce multe persoane renunţă la modă pentru confort şi căldură. Perioada rece durează însă mult, aşa că soluţia nu este să-ţi compromiţi stilul, ci mai degrabă să alegi piese vestimentare care nu dezamăgesc niciodată.

Hainele nu sunt însă totul. Şi tenul trebuie să primească atenţia necesară, mai ales că pielea tinde să se usuce în perioada rece. Nu în ultimul rând, trebuie să-ţi îngrijeşti şi să-ţi aranjezi părul în mod corespunzător, pentru ca factorii exteriori să nu-i strice prea mult forma.

Iată care sunt sfaturile care te pot face să arăţi chic iarna asta:

Alege haine cu stil şi călduroase

Una dintre regulile de bază pentru a te feri de frig este să te îmbraci în straturi. Primul strat ar trebui să fie cel mai subţire, apoi poţi opta pentru ceva mai gros deasupra. Astfel, poţi purta un maieu de corp – preferabil într-o culoare neutră – sau o helancă peste care poţi pune un pulover. De asemenea, încearcă să nu amesteci materiale prea diferite, precum mătase cu caşmir.

Dacă nu eşti hotărâtă cum să combini cele două straturi, poţi opta pentru o bluză pe corp simplă şi poţi adăuga o eşarfă cu un model colorat imprimat. Ea nu va ţine doar de cald, ci este şi un accesoriu versatil care îţi poate îmbogăţi garderoba.

În partea de jos, nu trebuie să renunţi la jeanşii preferaţi. Alege să adaugi ciorapi subţiri pe sub pantaloni. De asemenea, optează pentru blugii skinny – arată bine atât cu bocanci, cât şi cu cizme înalte. 

Chiar şi aşa, hainele vor fi destul de puţin vizibile atunci când ieşi afară. Unul dintre cele mai importante aspecte pentru a arăta bine în perioada rece este să alegi o haină de iarnă care să-ţi pună silueta în evidenţă. O piesă vestimentară must have a iernii este paltonul. El merge de minune cu blugi, dar mai ales cu rochii sau fuste, dând o notă elegantă ţinutei tale. E important să alegi modelul de paltoane dama care se potriveşte cel mai bine cu stilul preferat de tine.

Cizmele şi ghetele reprezintă un alt element la fel de important. Asigură-te că ai botine sau ghete pentru blugi, dar şi cizme înalte pentru rochii.

Înainte să-ţi pregăteşti ţinuta pentru ziua următoare, verifică prognoza meteo şi asigură-te că te îmbraci potrivit vremii.

Optează pentru un machiaj luminos

Începe prin hidratarea intensă cu crema potrivită tenului tău. Alege produse cu vitamina C şi E pentru a radia şi mai mult. Vântul şi aerul rece îţi pot usca tenul, aşa că cel mai bine previi acest lucru cu o îngrijire exemplară, de care ai nevoie mai mult ca oricând în sezonul rece.

Machiajul pe timp de iarnă trebuie să excludă pudra în exces. În locul ei, poţi folosi o cremă CC cu un pigment subtil, care hidratează şi are factor de protecţie solară de peste 20. De asemenea, alege o bază de machiaj luminoasă în locul celei tradiţionale, mate. Totodată, dacă eşti pasionată de fonduri de ten ştii că e bine ca pe timpul iernii să foloseşti unul lichid sau cremos, nu unul pudră.

De asemenea, ai grijă să-ţi hidratezi şi buzele cu un balsam bun. Foloseşte-l de cât mai multe ori pe zi. Nimeni nu admiră buzele crăpate, nu-i aşa?

Îngrijeşte-ţi părul

Un păr frumos atrage întotdeauna priviri. Părul trebuie să fie mereu hidratat, să aibă o formă care să te avantajeze şi să nu aibă vârfuri despicate.

Pentru a avea un păr sănătos pe timpul iernii, specialiştii recomandă o şamponare mai rară. Dacă te speli prea des, „furi” uleiul natural al scalpului, făcându-l astfel să fie mai uscat. O altă măsură pentru a preveni uscarea părului este să să foloseşti săptămânal măşti hidratante pentru păr. Aplică-le doar pe lungimea părului şi lasă-le să acţioneze timp de cinci sau zece minute. Pentru a evita electrizarea părului, des întâlnită iarna, balsamul tip leave in poate fi o soluţie bună.

Dacă foloseşti căciulă, optează pentru una din materiale precum bumbac, mătase sau satin. Căciula din lână poate face vârfurile să se despice mai uşor, iar acest lucru este important mai ales pentru persoanele cu părul scurt sau creţ. De asemenea, dacă părul este prea moale, poţi folosi şampon uscat pentru a-i da volum.

Aşadar, nu te lăsa descurajată de frigul de afară, ci adaptează-ţi stilul pentru el şi rămâi chic până la venirea primăverii.

Sursa foto: Shutterstock



Recente

Jim Carrey  foto   Shutterstock jpg
Thalia  foto   Shutterstock jpg
Beyonce, Jay Z  foto   Shutterstock jpg
Mariah Carey  foto   Shutterstock jpg
Pavel Bartoș jpg
Angelina Jolie, îngrijirea tenului, dermatolog  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 652113901 jpg
cover Culoarea anului 2025 e aici! Află de la Grup Transilvae cum să o integrezi în creațiile tale jpg
7 charlize theron shutterstock 536111023 jpg jpeg
Cardi B  Shutterstock jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  25   2024 jpeg
Khloe Kardashian  sursa foto   Shutterstock jpg
Tânăr și niliniștit  foto   Shutterstock jpg
angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
featured image (3) jpg
Serena Williams  sursa foto   Shutterstock jpg
Miley Cyrus  foto   Shutterstock jpg
1 jamie foxx shutterstock 1325983100 jpg jpeg
Nicole Kidman  foto   Shuttestock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg