Final de Campanie - Te aşteptăm în librărie!

1 carti jpg jpeg

După 3 luni, de la 1 august până la 1 noiembrie, perioadă în care a invitat cititorii în librării şi a oferit importante resurse pentru învăţare şi evoluţie spirituală continuă, cea de-a XI-a ediţie a campaniei Te aşteptăm în librărie! se încheie cu rezultate încurajatoare, care oferă premizele şi motivaţia de a merge mai departe cu acest proiect.

Campania a pornit de la ideea repoziţionării librăriei tradiţionale ca un loc primitor şi deschis, ca un spaţiu magic în care librarul facilitează întâlnirea cititorului cu cartea şi face ca această experienţă să fie specială de fiecare dată.

Campania naţională care încurajează, susţine şi promovează an de an lectura s-a desfăşurat în peste 100 de librării din Bucureşti şi din ţară, aducând cu sine un mesaj pe cât de simplu, pe atât de relevant, mesaj care a reuşit să anime peste 30.000 de cititori ce au îmbrăţişat şi anul acesta sloganul Cărţi deschise pentru minţi deschise, un îndemn pentru a considera lectura ca un mod de autocunoaştere, de redescoperire a identităţii şi a propriilor valori, o sursă inepuizabilă de inspiraţie şi înţelepciune.

Librarii din cele peste 100 cu care suntem parteneri şi-au asumat responsabilitatea acestui demers cultural şi s-au implicat foarte activ pentru valorificarea tuturor oportunităţilor pe care campania Te aşteptăm în librărie! le-a oferit cititorilor.

De-a lungul celor unsprezece ediţii derulate până în prezent, campania Te aşteptăm în librărie! şi-a atins obiectivul principal, acela de a cultiva obiceiul cititorilor pentru lectură, de a integra lectura într-un stil de viaţă firesc, autentic şi de continuă dezvoltare.

Acoperind o paletă largă de domenii  şi interese, precum mindfulness, spiritualitate, alchimie, cultură şi civilizatie, parentaj, ştiinţă, psihologie, psihoterapie, filosofie, dezvoltare personală, fiecare cititor a putut găsi noi vehicule pentru a înainta pe propria cale de evoluţie. Titlurile pe care Editura Herald le-a propus în oferta promoţională a campaniei au fost la mare căutare, devenind adevărate instrumente de cunoaştere pentru publicul larg.

Unul dintre titlurile de referinţă ale campaniei a fost Muntele tăcerii – în căutarea spiritualităţii ortodoxe de Kyriakos Markides. Departe de a avea un ritm monoton şi un ton arhaic, care poate fi uneori întâlnit în lucrările de acest gen, acest „jurnal isihast” este scris într-un ton alert, modern, adresându-se plin de înţelegere laicului dezorientat al acestui mileniu, fie el şi ateu pentru moment, urmărind să-l convingă că spiritualitatea autentică (dincolo de dogme şi superstitii), spiritualitatea vie a Inimii, poate fi găsită şi în propria sa vecinătate, nu neapărat pe meleaguri străine. 

Povestea filosofiei a lui Will Durant a fost, de asemenea, printre preferatele publicului. O descriere concisă şi remarcabilă a vieţilor şi ideilor unor mari filosofi – Platon, Aristotel, Bacon, Spinoza, Voltaire, Kant, Schopenhauer, Spencer, Nietzsche, Bergson, Croce, Russell, Santayana, James şi Dewey. Această carte este una dintre cele mai reuşite introduceri în filozofie care există, fiind un instrument de nelipsit pentru oricine care vrea să se familiarizeze cu istoria şi dezvoltarea ideilor filosofice în Occident.

A urmat apoi Dieta spirituală a lui Allan Percy, Mathnawi de Rumi, Pe tărâmul fantomelor înfometate, celebra carte despre dependenţe a lui Gabor Mate, Einstein pentru debusolaţi de Allan Percy.

Oamenii au fost motivaţi să păşească în librării atât pentru a răsfoi titlurile din campanie, cât şi pentru a-i cunoaşte mai bine pe autorii preferaţi.



Recente

Ryan Gosling  Sursa foto shutterstock 1194165124 jpg
Ce trebuie sa stii despre univers  Sursa foto shutterstock 1723447648 jpg
Parada pălăriilor trăsnite din Marea Britanie jpg
vacanță de Paște  foto   Shutterstock jpg
Ramona Păun  jpg
Ce greseli faci in cuplu in functie de zodie  Sursa foto shutterstock 1490808767 jpg
Rita Ora jpg
Oppenheimer, Tom Conti  jpg
Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
Lily Allen jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg