Lansare parfum românesc - eveniment caritabil

1 78413 original jpg jpeg

Pe 28 noiembrie, de la ora 18:30, la Hala cu Flori, Bucureşti, vom descoperi cum pot încăpea într-o sticluţă: un câmp de flori, o seară în casa bunicilor şi o plimbare pe uliţa satului.

Primul parfum care miroase a România

Parfumul ”Poartă România”  s-a născut din dorul întoarcerii la origini, la lucrurile simple, la sentimentul de “acasă”: “Eu port mereu cu mine, bine aşezată în suflet, amintirea satului copilăriei. Iar de câte ori prinde a mi se face dor, călătoresc prin amintiri şi revăd cu ochii inimii dealul de lângă casa bunicului, apoi îmi amintesc de oamenii satului, care aveau mereu o privire care căuta să te întrebe ce mai faci”, ne spune Camelia Căpitanu, care semnează parfumul ”Poartă România”, realizat alături de YPArtisan Parfums. În compoziţia lui se regăsesc doar flori şi miresme de pe teritoriul ţării noastre.

Evenimentul de lansare este caritabil, iar parfumul poate fi achiziţionat într-o serie limitată cu sticluţele pictate manual, la un preţ special de lansare. Profitul obţinut va fi donat în totalitate Asociaţiei Merci Charity Boutique în sprijinul Caravanei Zâna Merciluţă.  De asemenea, toţi cei prezenţi pot face donaţii pentru cauza susţinută şi într-o urnă specială pe care o vom avea la eveniment.

Despre parfumul Poartă România:

Parfumul Poartă România este creat în colaborare cu Raluca Vasile, parfumier certificat pe plan internaţional, care în prezent a lansat prima colecţie de parfumuri unicat cu ADN românesc.

„Ne-am dorit să creăm o identitate olfactivă, un parfum care ne poartă pe meleagurile româneşti, din orice colţ de lume ne-am afla. Din acest motiv, ”Poartă România” este parfumul de acasă.“ (Camelia Căpitanu şi Raluca Vasile)

La fiecare pulverizare înfloreşte o stare de bine, căci parfumul este un buchet de esenţe 100% naturale, cu efect terapeutic. Sticluţa acestuia reprezintă un bust feminin, conceput şi pictat manual de către Cristina Florea - artist plastic, fiind inspirată de motive din cultura Cucuteni.

Parfumul este „îmbrăcat” în straie realizate manual de artiştii talentaţi de la CHLOR folosind aceleaşi materiale şi tehnici urmate de străbunii noştri.

Cauza caritabilă

Caravana Zâna Merciluţă este un cabinet stomatologic mobil al Asociaţiei Merci Charity Boutique, care se deplasează în zonele rurale defavorizate sub sloganul ”Vreau sănătate, pentru cei de la sate!”. Ea oferă copiilor izolaţi din zonele rurale, copii care mai mult au suferit decât au copilărit, servicii medicale, alimente, rechizite, hăinuţe.

Cei care participă la eveniment vor dărui Zâmbete Sănătoase pentru copiii din satele României şi vor putea purta o faptă bună prin creaţiile aduse de AtelierMerci.ro - de asemenea în beneficul „Zânei Merciluţă“ .

Seara se va încheia cu un recital de muzică românească susţinut de artiştii Madalina Luca- nai şi Răzvan Vâlcu - chitară şi cu surprize parfumate pentru toţi cei prezenţi la eveniment.

Parteneri de Fapte Bune: CHLOR, Graphtec, Techir, Sara Green, Avincis, Profructta, SPrint Box, Stefan Radu Photography,  Livrez Dragoste - Atelierul de scrisori, AQUA Carpatica, Meli Melo Deco, Auchan Romania, Tezaur Românesc, IIANA, Hala cu Flori, Paper Flowers, Sian Image Media.

Poartă România este un îndemn la a purta în faptă şi simţire valorile autentice româneşti. Pentru că pe fiecare dintre noi, ne #poartaRomania spre ce ne este mai drag şi mai bun. Noi doar să-i răspundem chemării ascunsă adesea-n doruri.



Recente

featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg