Opt filme de autor pe care le poţi vedea chiar la tine acasă

2 24565277723 0bfce2108d o jpg jpeg

Bad Unicorn pune la dispoziţie pe platforma video on demand Vimeo opt titluri din portofoliu. Acestea sunt: Despre trup şi suflet, Tărâmul Binecuvântat, Atelierul, Dovlatov, Utoya: 22 iulie, Vinovatul, Păsări Călătoare şi Amanda. Filmele sunt disponibile online pe https://vimeo.com/badunicorn.

”Într-o perioadă în care mare parte din cinematografe s-au închis vrem să-i încurajăm pe oameni să stea acasă. Filmele de autor sunt foarte puţin prezente pe platformele comerciale, iar soluţia on demand ni s-a părut cea mai potrivită. Ne continuăm politica de descurajare a piratării şi punem astfel la dispoziţia publicului filme de calitate, care respectă drepturile de autor, la un preţ mai mic decât cel al unui bilet de cinema”, au declarat reprezentanţii Bad Unicorn.

Un bilet online la filmele Bad Unicorn este 3 dolari, iar utilizatorul poate vedea filmul într-un interval de 3 zile.

Despre trup şi suflet, primul lungmetraj regizat de Ildikó Enyedi după o pauză de 18 ani, a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2017, în cadrul competiţiei internaţionale, unde a câştigat premiul cel mare, Ursul de Aur. Traseul filmului a mers până la Oscar, unde a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film străin. Povestea atipică de dragoste a avut succes de public în România şi a câştigat premiul pentru Cel mai bun film european al anului în cadrul galei Premiilor Gopo.

Trailer: https://youtu.be/QetN118X1VY

Tărâmul binecuvântat, în care actorul român Alec Secăreanu joacă rolul principal, este unul dintre cele mai discutate şi apreciate filme ale anului 2017: lăudat în presa internaţională, selectat şi premiat la un număr impresionant de festivaluri: Premiul pentru regie la Sundance Film Festival, Männer Jury Award la Berlinale, Best British Feature Film la Edinburgh International Film Festival, Premiul Special al Juriului la TIFF Cluj, 11 nominalizări la 10 categorii la British Independent Film Awards, cele mai importante premii ale industriei independente de film din Marea Britanie.

Trailer: https://youtu.be/lXMLzOJj7Ws

Atelierul, cel de-al optulea lungmetraj al renumitului regizor francez Laurent Cantet, a avut premiera mondială la Cannes 2017, în prestigioasa secţiune Un Certain Regard. Filmul este o reprezentare fidelă a generaţiei tinere de azi şi a problemelor cu care se confruntă, în contextul transformării radicale a societăţii şi a culturii.

Trailer: https://youtu.be/VLWBhWuiZJU

Dovlatov, povestea renumitului scriitor rus Sergei Dovlatov, a avut premiera mondială în cadrul competiţiei internaţionale la Berlinale 2018, unde a primit Ursul de Argint pentru Contribuţie Artistică şi Berliner Morgenpost Readers’ Jury Award.

Trailer: https://youtu.be/H6lForbibns

Utøya - 22 iulie urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta a urmărit şi împuşcat tinerii prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo, pe 22 iulie 2011. Arătat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018, în cadrul competiţiei internaţionale, filmul a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei.

Trailer: https://youtu.be/ApCBmwMmEpk

Vinovatul, filmul de debut al cineastului danez Gustav Möller a avut premiera mondială în competiţia oficială de la Sundance Film Festival 2018, unde a câştigat Premiul Publicului. Traseul festivalier al filmului a continuat cu Rotterdam IFF, Transilvania IFF, Montclair IFF, Seattle IFF, festivaluri unde Vinovatul / The Guilty a câştigat acelaşi trofeu: Premiul Publicului. Filmul a fost propunerea Danemarcei la Premiile Oscar 2019 şi s-a aflat pe lista scurtă a nominalizărilor.

Trailer: https://youtu.be/nwxgwpB9RpI

Lansat internaţional în cadrul secţiunii Quinzaine des réalisateurs a Festivalului de la Cannes, Păsări Călătoare s-a aflat pe lista scurtă a filmelor nominalizate la Oscar în 2019. Cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Ciro Guerra şi Cristina Gallego spune povestea lui Rapayet şi a clanului din care face parte - printre primii stăpâni ai traficului de marijuana.

Trailer: https://youtu.be/wkqsJT9KxKg

Prezentat în premieră şi premiat cu trofeul ”Magic Lantern” în secţiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia, Amanda, cel de-al treilea film al lui Mikhaël Hers spune povestea lui David (Vincent Lacoste) şi a Amandei, nepoata sa de 7 ani. După ce trec împreună printr-un eveniment tragic, cei doi construiesc o relaţie solară, plină de tandreţe, în care fiecare dintre ei învaţă să devină mai bun pe măsura trecerii timpului.

Trailer: https://youtu.be/uSmSg5nEXc4

Lansată în 2017, Bad Unicorn este o firmă de distribuţie de film de autor. În portofoliul Bad Unicorn se regăsesc filmele: Despre trup şi suflet / On Body and Soul, Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country, Pororoca, Atelierul / L’atelier, Dovlatov, Utøya - 22 iulie / Utøya: July 22, Vinovatul / The Guilty, Păsări călătoare / Birds of Passage, Amanda, MO, Dumnezeul există şi numele lui e Petrunija / God Exists, Her Name Is Petrunija, Copilul problemă / System Crasher şi colectiv.



Recente

shutterstock 2350240975 jpg
atelier 3 jpg
Shirley MacLaine  foto   Shutterstock jpg
celine dion  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2340695877 jpg
WhatsApp Image 2024 10 22 at 14 28 59 jpeg
Michelle Visage  foto   Shutterstock jpg
David Beckham, Victoria Beckham  foto   Shuuterstock, Instagram jpg
shutterstock 1442475113 jpg
5 nicole kidman shutterstock 1038854833 jpg jpeg
3 zodii ai caror nativi isi gasesc scopul in viata pe 22 octombrie  Sursa foto shutterstock 2325199857 jpg
Ducesa de Argyle, Ducesa de Rutland jpg
Eva Mendes  sursa   Shutterstock jpg
422084653 967484971406469 662969920043316211 n jpg
shutterstock 475653883 jpg
Pamela Anderson  foto   Shutterstock jpg
femeie  foto   Shutterstock jpg
George Michael  foto   Shutterstock jpg
soții Beckham  foto   Instagram jpg
Selena Gomez  foto   Shutterstock jpg