Schimbări mici, dar de impact, pe care le poţi face în locuinţă

1 baiecuplante jpg jpeg

Mulţi oameni simt, în mod regulat, nevoia de a îmbunătăţi, optimiza sau adapta interiorul locuinţei. Dacă te numeri printre ei, trebuie să ştii că nu ai nevoie să faci modificări radicale pentru a împrospăta aspectul casei. Există numeroase schimbări mici, dar de impact, pe care le poţi face astfel încât să schimbi „atmosfera” în locuinţă.

Triere regulată a obiectelor din casă

Pentru un aspect îmbunătăţit al interiorului, ai nevoie de spaţiu. Iar pentru a avea mai mult spaţiu, trebuie să renunţi la anumite lucruri pe care nu le mai foloseşti. Fă din când în când o triere a obiectelor din casă. Pune-le deoparte pe cele pe care nu le mai foloseşti. În funcţie de starea lor, aruncă-le, donează-le, vinde-le. Fă această triere cu tot ceea ce ai în casă, de la hainele din şifonier la mici decoraţiuni, obiecte de înfrumuseţare şi veselă. După acest proces de sortare-aruncare, vei vedea că locuinţa ta pare mult mai mare.

Baie - confort, siguranţă şi aer proaspăt

Modificările pe care le poţi face în baie chiar sunt mici, dar de impact. Este vorba, în primul rând, despre un plus de confort şi siguranţă  şi, în al doilea rând, despre un aer mai curat. Astfel, poţi folosi cu încredere covoraşe de baie. Acestea sunt uşor de curăţat, sunt versatile şi uşor de schimbat, şi, în plus, au preţuri rezonabile. Alege covorase de baie din materiale naturale, precum bumbacul sau bambusul.

Plantele sunt indispensabile pentru un interior sănătos şi îşi pot găsi locul chiar şi în baie. Pe lângă faptul că purifică aerul, plantele verzi pot beneficia de umiditatea naturală din baie şi vor consuma astfel mai puţină apă. Alege soiuri iubitoare de umezeală, precum bambusul, filodendronul, crinul păcii sau aloe vera.

Camere - redefinirea spaţiilor, împrospătarea culorilor, reimaginarea mobilierului

Poţi începe prin a vopsi pereţii, iar, în acest sens, poţi schimba culoarea sau poţi să împrospătezi nuanţa deja existentă. Alege o vopsea ecologică, ce emană un nivel redus de compuşi organici volatili.

Rearanjează mobilierul, astfel încât să ai mai multă lumină în camera, să îmbunătăţeşti circulaţia aerului sau să ai spaţii mai bine definite. De exemplu, dacă ai copii, poate ai nevoie să amenajezi în living un loc de joacă. Sau poate vrei să-ţi reorganizezi biroul. Ori poate vrei un mic spaţiu în dormitor pentru a face sport. Orice motiv este bun pentru a face mici schimbări. Singurul lucru de care trebuie să ţii cont este să faci o planificare atentă înainte de a începe.

Iar, dacă nu îţi mai plac anumite piese de mobilier, înainte de a renunţa la ele, le poţi da o nouă viaţă. O modalitate foarte simplă este de a le vopsi într-o nuanţă mai modernă sau chiar clasicul alb. De asemenea, poţi folosi autocolant special pentru mobilă, poţi schimba mânerele, poţi accesoriza dulapurile cu picioare şi poţi schimba husa canapelei. Sunt soluţii economice şi care îţi permit totodată să îţi personalizezi interiorul.

Îmbunătăţirea aspectului interiorului înseamnă şi să aduci o doză suplimentară de confort. De exemplu, poţi schimba perdelele, covoarele, pernele de pe canapea. Poţi retapiţa o banchetă sau pune pur şi simplu un pled nou pe un fotoliu.

Nu în ultimul rând, foloseşte-te de calităţile plantelor verzi şi în restul casei, nu numai în baie. Poţi avea grijă de sănătatea ta alegând plante care curăţă aerul, precum dracaena, limba soacrei, azaleea şi aloe vera, dar şi buchete de flori proaspete. Dacă nu te pricepi la îngrijirea plantelor, nu subestima aspectul decorativ al aranjamentelor uscate.

Bucătărie - faianţă „inteligentă” şi arome mediteraneene

Ca şi în camere, poţi schimba aspectul bucătăriei dând o nouă faţă mobilierului cu ajutorul unui strat de vopsea sau al unui autocolant. Nu uita de versiunile de vopsele de tip ardezie, dar nici de cele care oferă mobilei un aspect patinat.

Profită de faianţa autoadezivă pentru a oferi bucătăriei un aspect modern. Faianţa autoadezivă este disponibilă în toate stilurile şi culorile, iar montarea ei este uşoară şi necesită un buget minim, mult mai mic decât cel pentru plăcile clasice.

În bucătărie, plantele aromatice sunt foarte apreciate, atât pentru aspectul verde proaspăt pe care îl oferă, cât şi pentru proprietăţile alimentare.

Ideile de mai sus îţi demonstrează că este posibil să îţi redecorezi interiorul locuinţei fără să cheltui foarte mulţi bani. Singurele aspecte de care trebuie să ţii cont sunt să îţi defineşti bine priorităţile, să-ţi reorganizezi spaţiul pe gustul tău şi să alegi cu atenţie noile elemente de decor.

Sursa foto: Pixabay.com



Recente

Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bündchen  foto   Instagram jpg
copil cu cățel  foto   Shutterstock jpg
Adele  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2350240975 jpg
atelier 3 jpg
Shirley MacLaine  foto   Shutterstock jpg
celine dion  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2340695877 jpg
WhatsApp Image 2024 10 22 at 14 28 59 jpeg
Michelle Visage  foto   Shutterstock jpg
David Beckham, Victoria Beckham  foto   Shuuterstock, Instagram jpg
shutterstock 1442475113 jpg
5 nicole kidman shutterstock 1038854833 jpg jpeg
3 zodii ai caror nativi isi gasesc scopul in viata pe 22 octombrie  Sursa foto shutterstock 2325199857 jpg
Ducesa de Argyle, Ducesa de Rutland jpg
Eva Mendes  sursa   Shutterstock jpg
422084653 967484971406469 662969920043316211 n jpg
shutterstock 475653883 jpg
Pamela Anderson  foto   Shutterstock jpg