Zoli Toth a ajutat 3 beneficiari ai Hope and Homes for Children să primească biciclete

1 70123 original jpg jpeg

Muzicianul Zoli TOTH ( cunoscut ca de la Sistem ) este un susţinător activ al faptelor bune! Zoli se implică ori de câte ori are ocazia în programele desfăşurate de Fundaţia Hope and Homes for Children în România.

De curând,ca urmare a implicării acestuia în campania “Pedalează şi donează cu I’Velo-KM acumulaţi=biciclete donate” a Asociaţiei Green Revolution,tinerii Andreea şi Marius din Baia Mare,şi Adrian,tatăl a opt copii din satul Medveş (judeţul Alba),au primit biciclete cu ajutorul cărora se vor deplasa la şcoală sau la serviciu. 

Zoli TOTH a răspuns entuziast invitaţiei Asociaţiei Green Revolution de a se implica în acestă campanie,ştiind că printre beneficiarii programelor Hope and Homes for Children vor fi cu siguanţă unii care să aibă nevoie de o bicicletă. În cadrul campaniei,cu ajutorul susţinătorilor biciclişti care au folosit aplicaţia I’Velo şi au înregistrat numărul de kilometri parcurşi,Zoli a adunat 906 km care s-au transformat în 3 biciclete donate unor persoane sprijinite de Hope and Homes for Children. 

“Cei 906 km reprezintă contribuţia noastră la un aer mai curat şi aduc zâmbete pe chipul unor copii mai puţin norocoşi decât noi. Le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit şi mă bucur că împreună am putut să oferim un dar acestor tineri care au atât de mare nevoie de biciclete. Pentru mulţi dintre noi,bicicleta e un mijloc de a face mişcare şi de a petrece timpul într-un mod plăcut alături de cei dragi,dar pentru aceşti oameni ea reprezintă mult mai mult,e un sprijin pentru a-şi urma studiile,pentru a avea un loc de muncă sau chiar pentru a-şi menţine familia unită”,a spus Zoli TOTH.

Alături de Zoli TOTH,în campanie au mai participat prezentatotul de televiziune Daniel Osmanovici,care s-a clasat pe locul întâi,cu 1.130 km pedalaţi,precum şi bloggerul de fashion Ana Morodan,vedeta de televiziune Andreea Raicu şi Ileana Badiu. Campania a avut ca scop promovarea bicicletei ca alternativă de transport,într-un oraş asediat de maşini,dar şi mobilizarea comunităţii pentru a intra în “competiţie” pentru o cauză umanitară.



Recente

Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg
Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg