FOTO: Femeia pentru care Edward al VIII-lea al Angliei a renunţat la tron. Cum l-a cucerit

1 38601 xl jpg jpeg

Fiul al Ducelui de York, George al V-lea, şi al Ducesei de York, Edward al VIII-lea a fost învestit Prinţ de Walles în 1911. S-a remarcat mai ales prin aventurile sale mondene şi prin relaţiile cu femeile căsătorite. Una dintre ele l-a cucerit definitiv şi l-a determinat chiar să renunţe la tron.

Edward al VIII-lea a cunoscut-o în 1931 pe Wallis Simpson, o femeie de origine americană, divorţată şi recăsătorită cu un ofiţer. Wallis avea să îi influenţeze, în mare măsură, destinul lui Edward al VIII-lea. Cei doi au devenit foarte intimi, fiind prezenţe frecvente la evenimentele mondene ale vremurilor.   

Wallis Simpson avea un şarm aparte, care l-a cucerit iremediabil pe Edward al VIII-lea. Cei care o cunoşteau o descriau ca fiind o femeie cu foarte multe ambiţii şi se pare că a detestat până la sfârşitul vieţii monarhia britanică pentru că nu i-a oferit ocazia de a deveni regină, aşa cum şi-ar fi dorit. Familia regală a respins-o însă de la bun început, din cauza trecutului ei şi a simpatiilor sale naziste.

Un alt motiv de nemultumire generală a fost faptul că Edward i-a dăruit o parte din bijuteriile Coroanei, pe care le moştenise şi care trebuiau să rămână în familie. Devenită Ducesă de Windsor, Wallis Simpson a fost una dintre cele mai elegante femei ale timpurilor în care a trăit. Bijuteriile ei fastuoase erau celebre, iar gustul pentru lux şi cumpărături extravagante au provocat nemulţumire între supuşii britanici.  

Renunţarea la tron

În 1936, când a devenit rege, Edward al VIII-lea, care era şi şef al Bisericii Anglicane, a renunţat la tron pentru a se căsători cu aleasa inimii sale. Renunţarea la tron a produs una dintre cele mai mari crize ale monarhiei engleze. Cei doi au locuit în exil, o mare parte din timp în Franţa. Edward al VIII-lea s-a stins din viaţă în 1972, la Paris, pe când avea 77 de ani, fiind înmormântat la Castelul Windsor. Wallis a trecut în nefiinţă în 1996, după ce s-a îmbolnăvit de demenţă senilă.

Foto: historia.ro, Wikipedia



Recente

GettyImages 3205682 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
50 51 shutterstock 386168884 jpg
BAFTA 2026  sursa foto   Profimedia jpg
oan Collins și Percy Gibson  foto   Profimedia jpg
Erci Dane  foto   Profimedia jpg
printul andrew png
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rumer Willis  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
happy joyful blonde woman clenches fists celebrates good result smiles broadly being high spirit makes triumph gesture wears spectacles winter sweater jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Robert Duvall  foto   Profimedia jpg
Margot Robbie  Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
2411040 jpg
James Van Der Beek sursa foro   Instagram jpg
WhatsApp Image 2026 02 06 at 15 56 31 jpeg
vedete la Oscar  foto   Instagram jpg
Zayn Malik și Gigi Hadid   foto   Profimedia jpg