Horoscop bilunar. De ce e 14 iunie una dintre cele mai norocoase zile din an
Simțim cu toții o schimbare începând cu 13 iunie, când Mercur traversează semnul zodiacal Gemeni.
Această întâlnire planetară
influențează inteligența, ne ascute minte, dar și limba în următoarele
săptămâni. Sărbătorim pe 14 iunie Luna plină în zodia Săgetător, una dintre cele
mai norocoase zile din an, cel puțin așa ar trebui să resimtă nativii din toate cele 12 zodii.
Energia benefică emisă în aer în această zi deschide uși, aduce oportunități și atrage averi. Acesta este un moment numai bun să-ți exprimi speranțele și visele celorlalți, să le lași să se ducă în Univers, pentru a se întoarce înapoi materializate. Vezi în continuare previziunile pentru fiecare semn zodiacal în parte, pentru perioada care se întinde până pe 23 iunie 2022!
Berbec
Vă puteți implica într-o mulțime de proiecte noi, activități sociale vibrante sau evenimente profesionale. Principalul lucru este să fiți responsabili și să duceți totul până la capăt. Există tendința de a focusa toată energia pe starturi, rămânând fără vlagă pentru continuări pe termen lung. Dacă veți reuși să dozați efortul, Jupiter, astrul responsabil cu norocul și șansa, va contribui la implementarea treptată a ideilor principale și a planurilor la scară largă.
Taur
Preocupările se vor axa pe modalități de câștig sau achiziții valoroase. Toate, dacă-s făcute în al doilea decan de lună, le puteți vinde cu succes pe viitor, și nu în detrimentul bugetului. Aveți grijă doar să nu vă lăsați păcăliți, iar dacă vă îndoiți de costul sau calitatea unui produs, căutați ajutor de la o persoană cu experiență! Încăpățânarea excesivă poate face comunicarea mai puțin productivă, mai ales în cercurile de afaceri.
Gemeni
Cu Soarele în semnul vostru, urmează o perioadă dinamică, plină de vervă, cu multe de făcut și care vă dau ghes să acționați. Doar că, pentru a avea succes, va trebui întâi să lucrați asupra voastră, să cultivați răbdarea înainte de a acționa, asta ca nu cumva să ratați șansele. Nu de alta, dar guvernatorul vostru, Mercur, se va afla încă în ciclul retrogradării și poate contribui la ivirea de obstacole spre obiectiv.
Rac
Pentru voi, bârfele, intrigile, invidiile, planurile insidioase, acțiunile rele ale concurenților sunt posibile. Scurgerea energiei va fi mare și vlăguitoare și vă sfătuiesc să aveți grijă de lucrurile mici și de rutină. Ascultați-vă „al șaselea simț‟, căutați semnificația secretă a tuturor lucrurilor, evitați acțiunile și deciziile spontane! Căutați să plătiți din datorii dacă aveți, amenzi, impozite sau taxe și, de asemenea, aveți grijă de rudele în vârstă!
Leu
Se va activa socializarea și contactele prietenoase, dar și stabilirea de obiective pentru viitor. Veți fi în centrul atenției, datorită energiei fierbinți și a atitudinii pozitive, însă încrederea în sine și asertivitatea excesivă pot duce la întorsături negative la locul de muncă. Pentru acelea care au funcții de răspundere sau conduc firme, lucrurile pot prospera dar cu condiția să nu vă fie teamă să schimbați ceva în structura producției, a comerțului.
Fecioară
Energiile voastre trebuie dozate astfel încât să nu neglijați nici jobul, nici familia. Succesul in carieră si muncă este garantat, dacă nu vă încărcați cu gânduri inutile și lucruri mărunte. Puteți realiza multe, puteți crește și câștiga încredere, dacă ambițiile nu vă sunt supraevaluate. Și nu uitați de cei dragi, ei au nevoie de îngrijire și sprijin. De asemenea, sănătatea poate necesita o atenție deosebită.
Balanță
Capătă importanță deschiderea la dialog și păstrarea curiozității prin căutarea și sortarea de informații. Pentru cele care au propria afacere, există și o perioadă favorabilă când pot schimba ceva, pot moderniza dacă tenta de conversații va avea subiecte mai serioase, cu caracter practic. Contrar, în următoarele două săptămâni, va fi foarte greu să se mențină aceleași condiții și metode în procesele de lucru.
Scorpion
Chestiunile legate de bani vor fi un important subiect al acestei perioade din luna iunie. Unele native au posibilitatea să câștige la loterie, deși nu tind să creadă-n șansa lor, altele riscă să piardă la bursă dintr-o prea mare miză pe noroc. Munca va fi necesară, oricât de plictisitoare li s-ar părea. Drept e că unele vor părăsi un job și vor căuta altul. Dar și acelea se pot bucura de rezultate.
Săgetător
Sectorul parteneriatelor va fi activ, fie că e de afaceri, fie de cuplu. Dacă se dorește, nativele tipice se pot dovedi a fi negociatoare talentate, convingându-i cu ușurință pe alții de orice. De asemenea, pot fi activate relații benefice la nivel internațional sau interurban, precum și activitățile de educație. Inclusiv călătoriile de afaceri pot avea succes cel mai probabil. Financiar, va trebui să căutați surse suplimentare de venit.
Capricorn
Va exista dinamică astrală pe sectorul de sănătate și îngrijire, de rutină și obiceiuri, dar și de loc de muncă. Va trebui să vă concentrați pe treburile de zi cu zi și să amânați punerea în aplicare a planurilor. Nu este nevoie să vă faceți griji cu privire la această chestiune. Cu timpul, cu siguranță veți recupera ce puneți acum în așteptare. Deocamdată, răbdarea este principala calitate și numai datorită ei veți depăși toate adversitățile pas cu pas.
Vărsător
Perioada e deschisă zonei de distracții, vacanțe, inițiative aventuroase ori timpului petrecut mai mult cu copiii. Creativitatea va fi de asemenea la cote ridicate, precum și timpul petrecut cu persoanele dragi. Potențialul intuitiv va crește, iar datorită acestui lucru veți simți perfect dezvoltarea situației, veți putea prevedea consecințele anumitor acțiuni, veți fi vizionare. Așadar, pentru cercul interior ați putea deveni un fel de oracol, oferind sfaturi importante.
Pești
Recomand retragerea din tumult și meditația, deoarece introspecția profundă poate deveni o cheie personală pentru transformări interne pozitive. Pe lângă lipsa de energie vitală, sunt foarte posibile contradicții cu superiorii sau oamenii de la putere. Va trebui să vă aprovizionați cu rezistență și să dați dovadă de diplomație pentru a nu provoca inamici de rang înalt. Acordați atenție stării de sănătate, mai ales dacă vă știți cu boli cronice!
@shutterstock