Palatul în alertă. Regele Charles se pregătește pentru „sfârșitul inevitabil‟

Pregătirile pentru înmormântarea Regelui Charles al III-lea sunt deja în curs de desfășurare, conform unor declarații recente.

image

Numele de cod al acestei operațiuni este „Operațiunea Menai Bridge‟, stabilit în timpul perioadei îndelungate ca Prinț de Wales.

O sursă internă de la palat, informează lovebscott.com, a declarat: „Planificarea funeraliilor a început deja. Oricât de neplăcut ar părea, este necesar.‟

Așa cum am văzut și în serialul „The Crown‟, pregătirile pentru înmormântarea unui monarh încep aproape imediat după ce acesta urcă pe tron. Totuși, în cazul lui Charles, care are 75 de ani și se luptă să înfrunte cancerul, această sarcină monumentală a devenit și mai urgentă.

O altă sursă din interiorul palatui a adăugat: „Palatul dă impresia că Regele Charles se simte mai bine, dar el este încă foarte bolnav. Totuși, este rege, iar oficialii palatului sunt suficient de pragmatici pentru a ști că moartea este o posibilitate.‟

De când a devenit moștenitor al tronului în 1952, Charles a așteptat mai bine de 70 de ani pentru a purta coroana. La 73 de ani, a devenit cea mai în vârstă persoană din istoria Marii Britanii care a urcat pe tron.

Cu toate acestea, doar doi ani mai târziu – a fost încoronat la 8 septembrie 2022 –, în timpul unei proceduri corective pentru tratarea unei hiperplazii benigne de prostată, medicii au descoperit că are cancer, iar monarhul a anunțat că se va retrage din viața publică pentru a urma tratamentul necesar.

I s-au mai dat doi ani de viață

Deși a revenit recent la îndatoririle sale regale, sursele spun că este tot mai dificil pentru el. „Face apariții publice, dar acestea sunt pentru perioade mai scurte de timp‟, a explicat un reprezentant regal. „De multe ori este adus cu elicopterul și apoi pleacă imediat. După fiecare angajament, are nevoie de o pauză lungă.‟

Conform unor analize amănunțite, i s-au dat doar doi ani de viață după ce a fost diagnosticat cu cancer pancreatic.

În ceea ce privește viitorul, un lucru este clar: o înmormântare cu fast nu este singurul lucru pe care îl are în minte Regele Charles. Fiind un susținător al modernizării și al restrângerii monarhiei, Charles privește către un viitor în care tot mai puțini membri ai familiei regale vor avea acces la balconul Palatului Buckingham în timpul evenimentelor precum „Trooping the Colour‟.

Mai important, el dorește să reducă numărul de membri ai familiei regale care sunt plătiți din fondurile publice. Un apropiat regal întărește această idee: „Cu scandalul sexual al Prințului Andrew și plecarea lui Harry și Meghan, sunt mai puțini membri activi ai familiei regale și nu există planuri de a-i înlocui.‟

Moștenitorul tronului, Prințul William susține aceste schimbări. În mod semnificativ, pe măsură ce sănătatea regelui se deteriorează, William a preluat un rol mai important, iar Charles l-a implicat în multe dintre deciziile cruciale. Când va veni momentul, familia regală va fi pregătită pentru o ceremonie demnă de un rege, iar gusturile distincte ale lui Charles vor fi, fără îndoială, reflectate în funeraliile sale.

@shutterstock

Editor: Raluca Toma



Recente

adult meditating with planet view jpg
Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Jennifer Garner  foto   Profimedia jpg
Coperta Revista Click! pentru femei Nr  5 2026 page 0001 jpg
clickpentrufemei ro pexels ahmad syahrir 107128 605408 jpg
Heidi Klum, Tim Gunn  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez cu soțul  foto   profimedia 1067000193 jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
Ethan Hawke  foto   profimedia 1046035703 jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Instagram jpg
Hilary Duff  foto   Instagram jpg
GettyImages 3205682 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
50 51 shutterstock 386168884 jpg
BAFTA 2026  sursa foto   Profimedia jpg
oan Collins și Percy Gibson  foto   Profimedia jpg
Erci Dane  foto   Profimedia jpg
printul andrew png
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rumer Willis  sursa foto   Profimedia jpg