Pot fi manipulate visele? Reuşită interesantă a oamenilor de ştiinţă

1 vise jpg jpeg

Specialiştii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) au găsit o modalitate de a manipula visele prin combinarea unei aplicaţii cu a unui dispozitiv de monitorizare a somnului.

Într-un nou studiu, cercetătorii au putut insera anumite subiecte în visele unei persoane, rezultatele fiind cel puţin interesante. Visele manipulate ar putea fi folosite pentru a mări creativitatea şi a confrunta sursele de stres şi traume ale unor persoane.

Tehnica folosită de oamenii de ştiinţă se numeşte incubare vizată a viselor (TDI - Targeted Dream Incubation).

În timpul stadiului hipnagogic (stare semi-lucidă care apare când o persoană este aproape adormită), sunt introduse celui care doarme „informaţii specifice, care intră apoi direct în conţinutul visului său”, potrivit cercetătorilor.

În cadrul experimentului au existat „treziri succesive” ale celor 25 de participanţi, care dormeau în timpul zilei. Aceştia îşi înregistrau mesaje într-o aplicaţie, precum „aminteşte-ţi să te gândeşti la un copac” sau „aminteşte-ţi să îţi observi gândurile”, pregătindu-se apoi de somn. Un dispozitiv de monitorizare a somnului purtat pe mână le monitoriza ritmul cardiac, schimbările electrice la suprafaţa pielii şi câte degete erau îndoite sau relaxate, pentru a detecta momentul exact în care cel care doarme intră în starea hipnagogică, fiind „influenţabil de mesajele auditive”, afirmă Adam Haar Horowitz, autorul studiului citat de adevarul.ro.

Dispozitivul Dormio comunica apoi cu aplicaţia pentru a-i trezi cu mesajele vocale înregistrate mai devreme, un ciclu care s-a repetat de câteva ori, cu subiecţii scriind şi un ”jurnal de vise” în aplicaţie, imediat după ce erau treziţi. „Pur şi simplu oamenii ne spuneau dacă ceea ce sugerau înainte de somn le apărea în vis. Lucrurile acestea se transformau adesea - sugestia unui copac devenea o maşină în formă de copac, dar ajungeau să fie încorporate direct cu uşurinţă” spune Horowitz. Cercetătorii au descoperit că 67% dintre visele subiecţilor au avut legătură cu un copac. „Urmam rădăcini cu cineva şi ele mă transportau în locaţii diferite” a spus un participant, în timp ce altul a menţionat că a visat un copac din copilărie. ”Visele deveneau din ce în ce mai bizare şi imersive cu fiecare trezire” au notat cercetătorii. Deşi câteva vise apar în timpul stării de hipnagogie, majoritatea acestora se întâmplă în starea REM (rapid eye movement). Visele avute în starea REM pot fi bizare, intense şi pot părea reale, cel care doarme fiind de obicei într-o postură pasivă. Tot aici poate avea loc starea de visare lucidă, care este însă una rară.



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg