Salinele impresionante ale României. Ce beneficii ai dacă le vizitezi

1 salina slanic 04 bmv100030003 jpg jpeg

Aerosolii salini cu efecte terapeutice, temperatura constantă şi frumuseţea salinelor fac din vizitarea acestora o destinaţie potrivită pentru toate anotimpurile.

Poţi vedea oricâte imagini din salinele din România şi nu vei reuşi să trăieşti senzaţia pe care ţi-o dă intrarea în oricare dintre ele. Te simţi mic în măruntaiele unui gigant de sare. Te invităm să descoperi o parte din frumuseţea lor şi să nu eziţi să le vizitezi cu prima ocazie. Te poţi bucura de beneficiile salinelor naturale şi în perioada pandemiei, cu respetarea regulilor, cu limitarea timpului de vizitare de maximum două ore, păstrarea măştii şi a distanţei pe toată durata transportului către intrare şi în timpul plimbării prin saline, cu plata biletelor cu cardul bancar.

Salina Unirea

Pe drept cuvânt se spune despre Salina Unirea că este cea mai mare din Europa. Se află la 45 de kilometri de Ploieşti, în oraşul Slănic Prahova. A fost deschisă în anul 1970, are o suprafaţă de 53.000 de metri pătraţi şi nu mai puţin de 14 camere. Liftul care te duce în interiorul ei coboară 208 metri şi parcă te face să intri în pielea celor care au coborât de atâtea ori la lucru, în mină, între anii 1943 şi 1970, perioada în care a fost exploatată sarea din vechea Mină Unirea. Temperatura rămâne aici mereu la 13 °C. Dacă suferi de afecţiuni respiratorii, salina este un loc nu numai interesant, ci şi benefic sănătăţii, cum aici există şi un sanatoriu. Nu trebuie ratată „Sala Genezei“, în care stau aşezate în oglindă bustul săpat în sare a lui Decebal şi cel al împăratului Traian, creaţiile sculptorului Iustin Năstase.

Salina Ocnele Mari

La 10 kilometri de Râmnicu Vâlcea, în localitatea Ocnele Mari din judeţul Vâlcea, găseşti salina cu acelaşi nume care se întinde pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi. A fost deschisă relativ recent, în anul 2009, când a fost încheiată exploatarea minei. Spre deosebire de alte saline, accesul se face mai uşor, cu ajutorul unui microbuz care te duce la adâncimea de 225 de metri şi te readuce la suprafaţă. Pentru astmatici şi pentru toţi cei cu afecţiuni respiratorii este indicată o cură de aproximativ trei-patru săptămâni, în care este necesar să intre zilnic cel puţin o o oră în salină, pentru a inspira aerosolii salini. Oricum, cei care ajung să intre în salina Ocnele Mari nici nu ştiu când trece timpul. Au la dispoziţie un teren de fotbal, unul de baschet, locuri de joacă pentru copii, un muzeu, o biserică, magazine cu suveniruri. Pe site-ul Societăţii Naţionale a Sării, salrom.ro, se află toate detaliile legate de programul din această perioadă, costul biletelor, gratuităţi şi reduceri.

Salina Praid

În orăşelul Praid din judeţul Harghita, în aşa-numitul „Ţinut al Sării“ îşi ascunde frumuseţea salina Praid. Se află la 120 de metri adâncime, are o temperatură constant de 16 °C, iar accesul se face uşor cu ajutorul unor autobuze care conduc turiştii la poarta de intrare. Şi aici te va fascina locul nu numai prin măreţia lui şi prin starea de bine pe care ţi-o dă respirarea unui aer cu adevărat curat, ci şi prin dotările salinei: cinema 3D, un parc de aventură, locuri de joacă pentru copii, o cafenea, o capelă ecumenică. Din păcate, salina Praid, ca de altfel toate salinele, nu este recomandată celor care suferă de tuberculoză, cardiopatie ischemică, boala Basedow, boli acute respiratorii, hipertensiune în faza a III-a şi nici viitoarelor mămici cu o sarcină avansată.

Salina Turda

Una dintre cele mai impresionante saline naturale de la noi şi din Europa este Salina Turda din judeţul Cluj. Se află pe locul al 22-lea într-un top al celor mai incredibile destinaţii de vacanţă din lume. A fost reamenajată în stil modern, astfel încât cei care coboară în adâncimile ei să poată profita la maximum de ceea ce oferă salina. Ai nişte locuri incredibile de vizitat: Mina Rudolf, Mina Terezia şi Mina Iosif. Pentru a coborî în vatra adâncă de 42 de metri a Minei Rudolf, trebuie să parcurgi 13 etaje, ceea ce înseamnă 172 de trepte. Aici ai ocazia să te urci într-o roată panoramică, unică în lume, de 20 de metri înălţime, din care admiri stalactitele. Puţin mai jos sub Mina Rudolf cobori în Mina Terezia în care se găseşte un lac sărat subteran pe care te poţi plimba cu barca. Trebuie să mai vezi şi misterioasa Mină Iosif, cu „Sala ecourilor“. Forma camerei şi lipsa conexiunii cu alte lucrări miniere din zonă face ca sunetele să se reverbereze puternic, de aproximativ 20 de ori.

Salinele din Bucureşti

Nu este nevoie să parcurgi zeci de kilometri pentru a beneficia de salinoterapie şi de un aer foarte curat. Există câteva saline chiar şi în Bucureşti. Au pereţii îmbrăcaţi în plăci groase de sare extrasă din salinele naturale care purifică aerul din interior. La SalRegia se găseşte sare de Praid şi de Himalaya, cu blocuri mari de peste 30 de tone, iar la salina Roman s-a adus sare de la Slănic Prahova. Minereul de sare din salina Prahova îmbracă şi o sală de la Salina Sănătăţii, situată la parterul Palatului Copiilor din Bucureşti. Aici sunt primiţi cei mai mulţi copii datorită efectelor pozitive pe care le are salinoterapiea asupra sănătăţii aparatului respirator. Cei cu vârsta sub un an şi jumătate au nevoie de o trimitere de la medicul pediatru la fiecare cură.

Locurile de joacă din interiorul salinelor nu sunt deschise în această perioadă



Recente

Celine Dion  foto   Instagram jpg
Kim Kardashian, foto Instagram jpg
profimedia 0979583423 jpg
Kristen Bell  foto   Profimedia jpeg
Jennifer Lopez  sursa foto   Instagram jpg
Thylane Blondeau  foto   Instagram jpg
spooky tree against big moon jpg
profimedia 0904987740 jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Tempting Fortune Romania Kanal D JPG
Baywatch  foto   Profimedia jpeg
Sugababes  foto   Profimedia jpeg
Ela Craciun shooting 2025 jpeg
Editie Click! pentru femei Nr  10 2025 jpeg
Michelle și Barack Obama  foto   Profimedia jpeg
sig20252 jpeg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Cadouri creative pentru aniversare combină distracția cu personalizarea jpg
Johanna Lumley  foto   Profimedia jpeg
Ben Affleck, Britney Spears  foto   Profimedia jpg