Tania Budi, una dintre cele mai admirate crainice de la începutul anilor ‘90. Cum a debutat în televiziune

1 tania budi jpg jpeg

La 52 de ani, fosta prezentatoare de ştiri, Tania Budi, are o formă de invidiat şi a fost una dintre cele mai frumoase crainice de la începutul anilor ‘90. S-a înscris la Facultatea de Matematică, însă instinctul a condus-o, mai degrabă, pe calea showbiz-ului.

Într-un interviu acordat revistei VIVA!, vedeta a spus cum a ajuns să facă televiziune.

“M-am mutat în Bucureşti în 1987, după ce am luat examenul de admitere la Facultatea de Matematică, secţia matematică pură. Dupa 1991, însă, atracţia pentru showbiz mi-a schimbat traiectoria. M-am îndreptat spre Jurnalism, dorindu-mi să fac televiziune. În ‘92-‘93 mă angajasem deja prezentatoare la Antena 1. Atunci eram toţi novice în branşa asta, învăţam din mers. Un an sau doi mai târziu am ajuns crainică la TVR. Avusesem de copil o admiraţie profundă pentru crainicele Televiziunii Române şi a fost al doilea vis din viaţa mea pe care mi l-am împlinit. Primul fusese cu Facultatea de Matematică. Chiar dacă nu am terminat-o, mi-am demonstrat că pot să fiu mai deşteaptă decât frumoasă”, a povestit Tania. 

Totul a început de la o probă de lucru pentru ca, mai apoi, să fie cea aleasă. 

“M-am dus în audienţă la directorul de atunci al Antenei, dumnealui m-a trimis să dau o probă cu doamna Doina Anastasiu, am dat-o, iar a doua zi m-au anunţat că sunt angajată. Eu aveam mare încredere în calităţile mele, mi se părea, în special, că am o voce bună, dicţie, dar şi o prezenţă OK”, a mai spus vedeta. 

Nu-şi aminteşte exact prima zi de lucru, însă emoţiile nu au ocolit-o. 

“Eram timidă şi timorată. Multă lume m-a îndrăgit de la început, altă lume deloc. Ca în viaţă. Am cunoscut şi mai bine bârfa la adresa mea (în sens invers nu a existat niciodată), dar şi admiraţia multor oameni. Fiind foarte tânără îmi plăcea că lumea începuse să mă recunoască”, a mai explicat Tania Budi, potrivit sursei citate. 

FOTO Facebook



Recente

copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg
Kanye West  foto   Instagram jpg
Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg