5 greşeli pe care le faci când îţi speli părul. Cum să-ţi întreţii podoaba capilară în sezonul rece

1 woman 586185 1280 jpg jpeg

Vântul, ploaia, viscolul, obişnuite în sezonul rece, iau din strălucirea, frumuseţea şi rezistenţa părului, dar o parte din vină o pot avea şi îngrijirea, mai ales spălarea incorectă a acestuia. Cu mici modificări ale obiceiurilor tale, îl vei păstra în stare bună.

Îngrijirea părului n-a mai fost atât de importantă în ultimele luni, când este posibil să nu fi avut evenimente în familie sau prea multe ieşiri, însă acest lucru poate să-l afecteze pe termen lung. O tunsoare a vârfurilor este primul lucru pe care-l poţi face pentru revigorarea părului deteriorat. În general, la fiecare 2 luni, indiferent de anotimp, ar fi ideal ca vârfurile să fie tunse, pentru a stimula creşterea părului. Îngrijirea permanentă, prin spălarea părului la 2-3 zile, menţine scalpul curat şi părul sănătos. În cazul în care îţi doreşti să ai părul curat zilnic, alege un şampon pe bază de plante, mai blând sau un săpun moale. Sunt doar câteva dintre obiceiurile bune de îngrijire care-ţi asigură o podoabă capilară de invidiat, chiar şi în sezonul rece.

Aplici balsamul sau tratamentele pe tot părul

Folosit după şamponare, balsamul protejează părul, îi dă un plus de strălucire şi-l face mai uşor de descurcat, în special în cazul părului cârlionţat. Dacă observi că ai părul deteriorat, deshidratat, hrănirea lui este importantă în procesul reparator.

Balsamul, alături de un tratament sau de o mască pentru păr, aplicate măcar o dată pe săptămână, dar numai pe vârfuri, susţin refacerea firelor de păr uscate, distruse şi despicate la capete. Lasă-le să acţioneze câteva minute înainte de clătire. Cât timp părul este încă jilav, poţi folosi un ser pentru vârfuri despicate, care previne degradarea lor pe viitor.

La fel ca balsamul, tratamentele este indicat să le aplici numai pe jumătatea părului dinspre vârfuri, altfel părul riscă să se îngrăşe. Dacă preferi tratamentele făcute în casă, înainte de a lăsa părul să se usuce, aplică o mască din câteva linguriţe de iaurt şi albuş bătut spumă. Masează şi acoperă capul un sfert de oră, apoi limpezeşte. Proteinele din compoziţia lor hrănesc, stimulează creşterea, repară şi previn îngrăşarea părului.

Foloseşti apă prea fierbinte

Evită să-ţi speli părul cu apă fierbinte şi ai grijă ca apa să fie călduţă. În caz contrar, apa fierbinte sau prea rece poate să deshidrateze scalpul. Este cel mai rapid mod de a ajunge să ai probleme ca  apariţia mătreţii.

Pui mult şampon

Pentru a îmbunătăţi aspectul părului, optează pentru un şampon reparator care hrăneşte şi întăreşte firul de păr. Când îl aplici, să foloseşti o cantitate mică de produs şi să masezi uşor, circular, cu buricele degetelor şi nu cu unghiile, pentru a nu răni pielea capului.

Îţi şamponezi părul o singură dată

Aplică şamponul de două ori, mai ales dacă ai un tip de păr gras, pentru că după prima şamponare se vor îndepărta impurităţile, iar după cea de-a doua, sebumul. Lasă produsul câteva minute pe păr, pentru a acţiona în profunzime. O dată pe săptămână, pe părul proaspăt spălat, întinde o mască pentru refacerea părului, iar după 15 minute, clăteşte-l cu apă călduţă.

Ţii foehnul prea aproape de păr

Fără să vrei, la uscare, rişti să-ţi deteriorezi părul prin frecarea părului cu prosopul sau prin simpla folosire a foehnului. Aerul fierbinte al uscătorului poziţionat la o distanţă prea mică de păr îl deshidratează excesiv. Folosirea înainte de uscarea părului a unui pieptene cu dinţii deşi nu face decât să rupă firele de păr, cu atât mai mult în cazul unora subţiri. Ideal ar fi să eviţi pieptănarea părului umed sau să foloseşti un pieptene din lemn, cu dinţii rari.



Recente

shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg