5 metode eficiente de ridicare a sânilor lăsaţi

1 74874 original jpg jpeg

Cu timpul, sânii tind să îşi piardă atât din volum, cât şi din fermitate. De aceea, este important ca pe lângă un set de exerciţii pe care îl practici regulat să ţii cont şi de aceste sfaturi la îndemâna oricui.

Sportul

Exerciţiile sunt una dintre cele mai bune metode care te ajută să îţi păstrezi sâniifrumoşi. Dintre acestea,cele mai eficiente sunt flotările,care îţi vor întări musculatura sânilor şi vor reduce excesul de grăsime din ţesuturi. Şi exerciţiile cu greutăţi sunt foarte bune şi în acelaşi timp,te ajută să ai şi braţe mai ferme. E nevoie să faci 10 minute,de cel puţin 2 ori pe săptămână.

Postura

Poate că nu conştientizezi cât de mult poate ajuta să ai o posturăbună. Chiar dacă poate sunt momente în care uiţi să stai cu spatele drept,fă-ţi un obicei din a îţi controla postura,în special atunci când stai pe scaun,căci atunci apare cel mai des tendinţa de a sta înconvoiată şi cu umerii aplecaţi înspre faţă. În timp,din cauza unei posturi deficitare,coloana vertebrală are de suferit şi în plus,sânii se vor lăsa inevitabil. Aşa că,nu uita. Fă-ţi un obicei în a sta cu coloana dreaptă!

Citeşte şi:Soluţii care previn lăsarea sânilor-încearcă-le cât nu e prea târziu

Masaj

Aplică ulei de măsline pe piele şi masează cu mişcări circulare. Circulaţia va fi îmbunătăţită,ţesutul va deveni mai ferm şi totodată hidratat,iar dacă ai vergeturi,aspectul acestora se va diminua. La fel de bun este şi uleiul de cocos.

Alegerea sutienului

E musai să îţi alegi corect sutienul care să se potrivească,adică să nu porţi un sutien care este prea mic sau prea mare. Pe lângă faptul că acest lucru va contribui la lăsarea muşchilor bustului,va avea efecte dăunătoare şi asupra sănătăţii sânilor tăi.

Renunţă la obiceiurile proaste:-fumatul-consumul excesiv de alcool-dietă bogată în grăsimi-stil de viaţă sedentar



Recente

Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg