A primit un ultim mesaj de la Diane Keaton, înainte de-a muri, și-a impresionat-o până la lacrimi

Legendara actriță Diane Keaton s-a stins din viață în octombrie, la 79 de ani, și a lăsat în urma ei multă tristețe și păreri de rău. Sarah Paulson, prietena ei, subliniază perfect acest lucru.

image

Sarah Paulson a profitat de microfonul pe care l-a avut în față la „Women in Entertainment Gala”, organizată de ”The Hollywood Reporter”, pentru a da citire unor mesaje pe care le-a primit de la buna ei prietenă, care nu mai este printre noi, Diane Keaton. Actrița de 50 de ani a spus audienței că mesajele primite „sunt ceva aparte” din simplul motiv că „oricine a primit vreodată vreun mesaj de la ea a fost salvat”.

Câștigătoarea premiului Emmy a citit primul mesaj vocal de la Diane, care spunea următoarele – „Sarah, urăsc telefonul tău! E îngrozitor și nu pot lăsa niciun mesaj. Netrebnico, care e adresa ta? Grăbește-te acasă, fraiero! Diane”. Iar altul era cam așa – „Ce mai faci? Vreau să-mi povestești tot. Când te întorci? Mi-ai trimis un e-mail recent, dar a dispărut. Nu mă întreba de ce. Nu mă întreba ce am făcut de s-a întâmplat una ca asta. Sunt o fraieră de mult timp, nu mă știi?”.

Iar finalul următorului mesaj de la Diane Keaton chiar i-a adus lacrimi în ochi actriței de 50 de ani: „Uite, știi care e treaba? Vreau să știu absolut tot ce se întâmplă cu tine – legat de carieă, viața amoroasă, nenorocita ta de casă. Când te întorci? Te iubesc, persoană specială ce ești! Ține-mă la curent cu toate, da? Semnat – Diana, una dintre prietenele tale”. Ce-i drept, cele două actrițe erau apropiate, iar moartea subită a superstarului de la Hollywood n-a făcut decât să dea o nouă însemnătate relației pe care cele două vedete au avut-o.

La final, printre lacrimi, Paulson a citit mesajul pe care ar fi vrut să i-l trimită lui Keaton, însă n-a mai apucat: „Dragă prostănaco, vreau să-ți spun că-mi pare rău că am căsuța vocală tot timpul plină. Și vreau să-ți mai spun că-mi pare rău că n-am fost disponibilă de fiecare dată când m-ai sunat. Și vreau să-ți mai spun că lumea asta e mult mai searbădă fără tine. Vreau să-ți spun tot ce s-a întâmplat în viața mea în cele 54 de zile de când ai murit. Vreau să-ți spun cum lumea și-a pierdut mințile din cauza suferinței cauzate de dispariția ta. Și mai vreau să-ți zic că-ți voi duce dorul tot timpul. Continuu să fiu o tăntălică și știu că te bucuri să auzi asta. Dar cel mai mult vreau să-ți mulțumesc. Îți mulțumesc pentru prietenia ta! Semnat – Sarah Paulson, actriță. Te rog, sună-mă!”, și-a încheiat aceasta mesajul emoționant.

foto - Profimedia



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg