Actori care s-au îndrăgostit pe platourile de filmare. Până la căsătorie a fost doar un pas!

Unii spun că nu trebuie să amesteci sentimentele de dragoste cu cariera, însă există vedete care nu au ținut cont de această regulă. Ele sunt celebritățile care s-au îndrăgostit pe platourile de filmare! Oare a fost predestinat să se întâlnească!?

Ca să reziste cât mai mult timp împreună, cuplurile trebuie să aibă multe lucruri în comun. În cazul acestor celebrități, actoria este pasiunea principală care care îi unește. S-au îndrăgostit, la prima vedere, în timp ce filmau pentru pelicule importante, iar de atunci totul este istorie…Chimia de pe platou s-a transformat rapid în poveste de dragoste și în viața reală. 

image

Rami Malek și Lucy Boynton 

Filmul „Bohemian Rhapsody‟ i-a adus pe cei doi împreună. Ramy și Lucy s-au cunoscut pe platourile de filmare, iar de atunci sunt de nedespărțit. Încearcă să își trăiască povestea de dragoste cât mai departe de ochii curioșilor, însă la decernarea premiilor Oscar, Rami a spus în public despre Lucy că „i-a cucerit inima‟.

Eva Mendes și Ryan Gosling 

S-au cunoscut pe platourile de filmare a „The Place Beyond the Pines‟, în anul 2011, iar de atunci sunt de nedespărțit. Deși nu sunt căsătoriți, ei au împreună 2 copii. Într-un interviu, Mendes a spus că nu și-a dorit copii înainte să îl întâlnească pe Gosling, dar el a făcut-o să se răzgândească. 

image

Daniel Craig și Rachel Weisz 

Actorul Daniel Craig, cunoscut din filmele cu James Bond, o știa pe actrița Rachel Weisz, înainte să joace împreună în filmul „Dream House‟, din anul 2010. Însă, abia în momentul în care s-au reîntâlnit pe platourile de filmare, s-au îndrăgostit. Ulterior, s-au căsătorit, iar împreună au o fiică. 

image

Michael J. Fox și Tracy Pollan 

S-au întâlnit pentru prima oară pe platourile de filmare a „Family Ties‟, dar următorul lor proiect cinematografic i-a făcut să se îndrăgostească unul de celălalt - „Bright Lights‟. Ulterior, s-au căsătorit și împreună au 4 copii. 

image

Megan Fox și Machine Gun Kelly 

S-au cunoscut pe platourile de filmare a „Midnight in the Switchgrass‟, în anul 2020, însă la acea vreme Megan era căsătorită. După ce a divorțat pe soțul ei de pe atunci, Brian Austin Green, au apărut zvonuri conform cărora ea și Machine Gun Kelly ar fi fost mult mai mult decât colegi. Relația lor a fost confirmată ulterior. 

image

Sursă foto: Shutterstock, Pinterest 



Recente

13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  sursa foto   Profimedia jpg
Al Pacino și Beverly D'Angelo  foto   Profimedia jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
numerology concept composition jpg
elizabeth taylor jpeg